Războiul devastator din Ucraina, ajuns în al patrulea an, a redesenat harta geopolitică a regiunii și a pus Republica Moldova într-o poziție de o vulnerabilitate fără precedent. Chișinăul se confruntă cu un mediu imprevizibil, în care influența malignă a Rusiei continuă să se facă simțită prin amenințări hibride, șantaj energetic și încercări de destabilizare internă. În acest context tensionat, sprijinul României s-a dovedit a fi nu doar benefic, ci esențial pentru menținerea direcției strategice pro-occidentale a Republicii Moldova. De la electricitatea care a ținut lumina aprinsă în casele noastre în plină criză energetică, la vocea diplomatică ce apără Chișinăul pe scena europeană, România a acționat ca un scut și un liant pentru vecinul său. Această realitate strategică nu poate fi ignorată fără consecințe grave.
În plan geopolitic, războiul din Ucraina a demonstrat cât de periculoasă este vecinătatea imediată a Rusiei pentru țările din regiune. R. Moldova, deși stat neutru prin Constituție, nu a fost ferită de efectele conflictului, iar Moscova și-a intensificat presiunile. Documentele strategice ale Chișinăului recunosc explicit că fără sprijinul partenerilor occidentali, în primul rând al României, securitatea țării ar fi și mai șubrezită. Noua Strategie Națională de Securitate menționează negru pe alb că aprofundarea parteneriatului strategic privilegiat cu România în domeniul apărării este esențială pentru realizarea dezideratului aderării la Uniunea Europeană și pentru asigurarea pe termen lung a securității Republicii Moldova.
Cu alte cuvinte, viitorul european al Moldovei este indisolubil legat de relația sa cu România. Acest partener oferă nu doar umbrela NATO (indirect, prin proximitatea teritoriului aliat) și sprijin logistic, ci și know-how instituțional și cooperare în combaterea amenințărilor hibride. Să nu uităm că România găzduiește centre NATO și trupe aliate la granița estică a Alianței, fiind un pivot de securitate regională. Bucureștiul ajută Chișinăul cu instruire, schimb de informații și exerciții comune menite să sporească capacitatea de apărare a R. Moldova, în pofida neutralității formale a acesteia, încălcată de Federația Rusă de peste trei decenii. În plus, România funcționează ca un pod de legătură între Republica Moldova și instituțiile euro-atlantice. Ignorarea sau, mai grav, marginalizarea României din ecuația de securitate ar însemna practic ca Republica Moldova să renunțe la propriul colac de salvare strategic. În fața unei Rusii care nu dă semne că va abandona curând tentativele de a submina R. Moldova, a renunța la sprijinul românesc ar echivala cu dezarmarea unilaterală în plan diplomatic și geopolitic.
Pe frontul economic, interdependența dintre cele două maluri ale Prutului a atins în ultimii ani un maxim istoric. România a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, absorbind aproape o treime din exporturile moldovenești și furnizând o pondere importantă din importuri. Guvernul de la Chișinău recunoaște că România rămâne cel mai important partener economic și strategic al țării, relație fundamentată pe încredere și valori comune. În cifre absolute, schimburile bilaterale au depășit 3 miliarde de euro anual, iar investițiile românești directe în economia dintre Prut și Nistru se ridică la sute de milioane, generând mii de locuri de muncă. Acest flux economic vital ține R. Moldova conectată la piața UE și reduce dependența de piețele din Est, care au fost folosite adesea de Kremlin ca pârghii de influență.
Însă poate nicăieri nu este mai evidentă nevoia de România decât în sectorul energetic. Chiar în aceste zile, mass-media de la Chișinău menționa că exportul de gaze naturale al României către Republica Moldova, realizat prin gazoductul Iași-Ungheni, a ajuns astăzi la 6 milioane de metri cubi, nivel care reprezintă capacitatea maximă a conductei. În prezent, Republica Moldova se bazează exclusiv pe România pentru aprovizionarea cu gaze, atât prin importuri directe, cât și prin utilizarea spațiilor de depozitare subterană din România. Astfel, o parte din gazele achiziționate de Chișinău din alte surse sunt stocate temporar pe teritoriul românesc.
În iarna 2022-2023, când Gazprom a redus drastic livrările de gaze și centrala electrică din Transnistria a sistat furnizarea de curent, România a sărit în ajutor și a acoperit cât a fost nevoie din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova. Bucureștiul a modificat inclusiv legislația pentru a putea livra Chișinăului energie la prețuri preferențiale, a trimis păcură și lemne de foc pentru încălzire și a facilitat livrarea de gaze în regim de urgență. Fără aceste gesturi concrete, R. Moldova s-ar fi confruntat probabil cu pene majore de curent și încălzire în plină iarnă, cu consecințe sociale și politice greu de imaginat. Episodul s-a repetat, sub alte forme, la începutul lui 2025, când expirarea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina a declanșat o nouă criză energetică la Chișinău. Din nou, legăturile cu piața europeană, facilitate în mare parte prin România, au fost colacul de salvare care a prevenit un dezastru umanitar. Mai mult, proiectele pe termen lung precum interconectorul de gaze Iași-Chișinău (operat de Transgaz) și liniile electrice de înaltă tensiune cu România sunt în plină dezvoltare, promițând independență energetică față de Est. A miza pe îndepărtarea României din aceste ecuații economice și energetice ar însemna pentru R. Moldova să riște să rămână izolată, dependentă de bunăvoința unor actori care în repetate rânduri au demonstrat că preferă șantajul în locul cooperării. Or, într-o regiune unde Moscova folosește gazul și curentul pe post de arme politice, integrarea energetică cu România și UE este cea mai bună garanție pentru securitatea energetică a R. Moldova.
Relația specială dintre România și Republica Moldova nu se reduce doar la calcule reci de geopolitică sau economie, ea este susținută de o puternică legătură identitară, istorică și culturală. Cele două țări împărtășesc aceeași limbă, aceleași tradiții și o istorie comună de secole, chiar dacă destinul politic le-a separat în mod nedrept în ultimul veac. Astăzi, la peste trei decenii de la independență, societatea moldovenească își redescoperă rădăcinile românești. Parlamentul de la Chișinău a consfințit oficial în 2023 că limba de stat este limba română, înlocuind ultima relicvă sovietică a „limbii moldovenești”. Milioane de cetățeni de peste Prut simt deja concret această comunitate de limbă și valori, și peste un milion de locuitori ai Republicii Moldova dețin și cetățenia română, bucurându-se astfel de drepturi europene depline. Tinerii studiază în număr mare în universitățile din România, profesorii colaborează peste graniță, iar produsele media și culturale circulă liber între cele două spații, creând un adevărat pod de cuvinte și idei. În ultimele decenii, România a investit masiv în păstrarea identității comune, inclusiv prin donații de cărți și microbuze școlare. Totodată a renovat sute de grădinițe și școli în satele R. Moldova, a finanțat muzee, biblioteci și proiecte culturale menite să mențină vie flacăra limbii române pe tot cuprinsul țării. Toate aceste eforturi nu reprezintă nici pe departe un act de „ingerință”, cum îl prezintă propaganda ostilă, ci un suport frățesc și dezinteresat pentru ca R. Moldova să prospere în propria ei identitate și demnitate națională, ferită de fantasmele imperialiste ale „lumii ruse”.
Marginalizarea României pe plan identitar, de pildă, minimalizând importanța limbii române sau evitând referințele la cultura comună românească, echivalează cu o auto-mutilare spirituală a Republicii Moldova. Statul ar risca să-și refuze tocmai avantajul unic de a aparține, de fapt, familiei românești și europene, avantaj ce îi conferă acces la un spațiu cultural-lingvistic vast și la susținerea necondiționată a Bucureștiului.
Cu toate acestea, în pofida evidențelor de mai sus, unele cercuri politice de la Chișinău cochetează periodic cu ideea nefastă de a ține România la distanță în discursul public și în orientarea strategică a țării. Motivațiile sunt diverse. Unii invocă un naționalism îngust, de esență sovietică, promovând o identitate moldovenistă artificial separată de rădăcinile românești, o teză demult demontată științific, dar încă utilă propagandistic pentru Kremlin. Alții încearcă să speculeze temeri populare mai vechi, cum că apropierea prea mare de România ar duce la pierderea suveranității sau la „absorbție”. Iar în unele cazuri, este vorba pur și simplu de calcul politic egoist, și anume pescuitul de voturi în apele tulburi ale nostalgiei sovietice sau ale fricii de schimbare. Indiferent de sursă, asemenea narațiuni care încearcă să decredibilizeze parteneriatul cu România sunt nu doar eronate, ci extrem de periculoase. Ele riscă să submineze consensul național pro-european și să fragilizeze poziția statului R. Moldova exact acum, când unitatea internă și claritatea direcției externe sunt vitale.
Să ne gândim cine profită dacă relația dintre Chișinău și București ar fi răcită. Singura beneficiară ar fi Moscova. Rusia mizează de mult pe divizarea frontului pro-european de la Chișinău, fie prin alimentarea neîncrederii față de București, fie prin propaganda care instigă la antagonism față de vecini. Ori, o R. Moldova care se îndoiește de sprijinul românesc devine automat o pradă mai ușoară pentru influența rusească, economic, energetic, informațional și politic. În loc ca atenția publică să fie concentrată pe reforme și integrare europeană, ea ar fi distrasă de false dispute identitare și geopolitice interne. În loc ca factorii de decizie să conlucreze strâns cu Bucureștiul pentru proiecte de infrastructură, securitate și dezvoltare, s-ar pierde timp prețios în conflicte sterile. Iar în eventualitatea unei crize majore, fie ea energetică, de securitate sau umanitară, un guvern care s-a înstrăinat de România ar avea mult mai puține pârghii de salvare.
Republica Moldova se află într-un punct de cotitură al istoriei sale, în care deciziile pe care le ia acum îi vor marca destinul pentru generațiile viitoare. Opțiunile reale sunt două, și anume fie continuă drumul anevoios către familia europeană, sprijinită de frații săi din România și de întregul Occident democratic, fie se lasă atrasă înapoi în zona gri a influenței ruse, cu promisiuni deșarte și instabilitate cronică. În 2026, nevoia de România nu este un simplu slogan unionist sau o vorbă goală de politicieni, este o necesitate practică, de netăgăduit, izvorâtă din realitățile dure ale prezentului regional.
România a demonstrat prin fapte că își tratează relația cu Republica Moldova ca pe o prioritate de suflet și de strategie. Bucureștiul a oferit ajutor în momente critice, a investit pe termen lung în dezvoltarea ei și a pledat cauza Chișinăului în fața Europei de parcă ar fi propria sa cauză.
Marginalizarea României ar fi nu doar riscantă, ci profund contraproductivă pentru că România este, de fapt, acasă pentru Republica Moldova. Acasă în sensul de spațiu de încredere, sprijin și apartenență. Privind înainte, destinul european al R. Moldova se construiește acum, iar România este aliatul de neînlocuit pe acest traseu.
Orice încercare de a o exclude din povestea noastră comună echivalează cu a ne tăia singuri aripile înainte de zbor. În 2026 și dincolo de acest an, Chișinăul are toate motivele să păstreze Bucureștiul aproape, din punct de vedere diplomatic, economic, energetic, identitar.
Acest lucru nu înseamnă pierderea independenței, ci dimpotrivă, garantarea independenței și prosperității într-o regiune încă tulbure. Istoria recentă ne arată că împreună suntem mai puternici, iar viitorul, european și liber, poate fi cucerit doar stând alături de cei ce ne vor binele. România s-a dovedit, fără dubiu, un astfel de prieten și partener. Doar de noi depinde să nu uităm niciodată acest lucru.
