Mecanismul seamănă cu cel folosit în Republica Moldova, unde clerici ortodocși au fost implicați în campanii anti-UE, dar în Armenia jocul este mai subtil, și anume nu prin subordonare canonică față de Moscova, ci prin capturarea simbolică a unei instituții centrale pentru identitatea națională.
Alegeri geopolitice
Alegerile parlamentare din Armenia, programate pentru 7 iunie 2026, sunt mai mult decât o competiție internă între guvern și opoziție. Ele sunt un referendum politic informal despre direcția țării, și anume continuarea apropierii de Uniunea Europeană și de Statele Unite sau revenirea la o dependență mai puternică de Rusia. Nikol Pașinian și partidul său, Contractul Civil, au încercat după 2022 să reducă dependența de Moscova, să normalizeze relațiile cu Azerbaidjanul și să consolideze relația cu UE. În același timp, Rusia a crescut presiunea economică și informațională asupra Erevanului, inclusiv prin restricții impuse unor exporturi armenești și prin avertismente privind costurile apropierii de Europa.
În această campanie, Biserica Apostolică Armeană a devenit una dintre temele sensibile. Ea nu este o instituție oarecare. Pentru mulți armeni, Biserica este legată de supraviețuirea istorică, de memoria genocidului, de diaspora și de identitatea națională. Tocmai de aceea, orice conflict între puterea politică și ierarhia bisericească poate fi transformat rapid într-un slogan extrem de eficient și anume că guvernul atacă sufletul națiunii armene. Aici a intervenit propaganda rusă, care a încercat să lege trei teme într-un singur mesaj, mai exact că Pașinian trădează Armenia, Occidentul slăbește valorile tradiționale, iar Rusia rămâne singurul garant al securității și identității armene.
Muniție pentru propaganda rusă
Relația dintre guvernul Pașinian și Biserica Armeană s-a deteriorat vizibil după pierderea Karabahului și după protestele conduse în 2024 de Arhiepiscopul Bagrat Galstanyan, sub umbrela mișcării „Tavush pentru Patrie” sau „Războiul Sfânt”. Inițial, protestele au contestat delimitarea frontierei cu Azerbaidjanul, dar ulterior au devenit o platformă pentru cererea demisiei lui Pașinian. În 2025, Galstanyan a fost arestat în cadrul unei anchete privind presupuse planuri de preluare violentă a puterii, acuzații pe care opoziția le-a prezentat drept persecuție politică. În pofida dovezilor prezentate, inclusiv despre lipsa de moralitate a unor înalți clericii, Biserica Armeană a rămas uternic implicată în arhitectura de propaganda rusă.
Mecanismul folosit de Rusia nu este neapărat unul frontal. Mesajul nu spune mereu votați cu Rusia. De multe ori spune apărați credința, apărați tradiția, nu lăsați Occidentul să vă distrugă familia, nu acceptați un guvern care vinde Armenia străinilor.
Într-un raport despre campania din Armenia, redactat de mai multe organizații specializate în lupta cu dezinformarea, se arată că narațiunile rusești au exploatat frica de război, trauma post-Karabah, neîncrederea în instituții și incertitudinea geopolitică, prezentând Rusia drept partenerul de securitate indispensabil, iar Occidentul drept periculos sau nesigur. Același raport notează explicit că narațiunile bazate pe Biserica Apostolică Armeană și pe valorile tradiționale au funcționat ca vehicule importante pentru mobilizare anti-occidentală și anti-guvernamentală.
Această strategie este eficientă pentru că nu cere electoratului să iubească Rusia, ci să se teamă de alternativa europeană. După 2020 și mai ales după pierderea completă a Nagorno-Karabahului în 2023, o parte a societății armene trăiește cu sentimentul de umilință, abandon și vulnerabilitate.
Propaganda rusă exploatează exact această stare, și anume dacă Armenia se apropie de UE, va fi ucrainizată, evocând un nou război. Dacă Erevanul își rupe dependența de Moscova, va rămâne fără protecție, iar în eventualitatea în care Pașanian rămâne la putere, identitatea armeană va fi dizolvată în proiecte occidentale.
Partidul apărătorilor credinței
Un rol important în această ecuație îl are Samvel Karapetyan, miliardar ruso-armean și lider al alianței Armenia Puternică, una dintre principalele formațiuni de opoziție. Armenia Puternică este o forță pro-rusă, situată în sondaje pe locul al doilea înaintea votului, iar Karapetyan susține menținerea Armeniei aproape de Rusia, inclusiv pentru energie și exporturi.
Mass-media regională descrie clar mecanismul. Karapetyan a intrat în jocul politic prin declarații de apărare a Bisericii, pe fondul conflictului dintre guvern și cler. Tabăra sa a încercat să evite la început o retorică explicit politică și să mobilizeze alegători obosiți de politică în jurul ideii de protejare a Bisericii. Cu alte cuvinte, apărarea credinței a devenit o ușă de intrare pentru o ofertă politică favorabilă Moscovei.
Aici este un pretext abil al părții ruse. Biserica nu trebuie să devină oficial partid pentru a fi folosită electoral. Este suficient ca imaginea ei să fie asociată cu un front anti-Pașinian și anti-Occident. În acel moment, votul nu mai pare o alegere între programe politice, ci între credință și trădare, între Armenia autentică și Armenia occidentalizată.
Dezinformare, AI și mitul persecuției religioase
Propaganda rusă a mers și mai departe, construind povești false despre persecuția clerului. CivilNetCheck a documentat o rețea rusă care a promovat articole despre presupuse torturi în masă ale clericilor armeni și chiar despre un plan secret de eliminare a Catolicosului Karekin al II-lea. Potrivit verificării, materialele includeau un preot generat cu inteligență artificială și o pretinsă rezoluție PACE care nu exista.
Acest tip de fals are un scop precis, și anume să transforme un conflict politic real într-o poveste despre martiriu religios. Odată ce publicul crede că preoții sunt torturați, orice anchetă penală sau dispută instituțională poate fi prezentată ca atac împotriva credinței. Iar când guvernul este asociat cu UE, concluzia propagandistică vine de la sine, mai exact Europa aduce persecuție religioasă.
În Republica Moldova, Rusia a folosit religia într-un mod mai direct și mai organizat. Preoți ortodocși ai Mitropoliei Ruse de Chișinău și a Întregii Moldove au fost duși în pelerinaje la Moscova, au primit carduri bancare și au fost încurajați să creeze canale Telegram pentru a avertiza credincioșii împotriva integrării europene, promovând mesajul despre Europa imorală și valorile tradiționale.
Diferența este importantă. În R. Moldova, principala structură ortodoxă este subordonată canonic Patriarhiei Moscovei, ceea ce oferă Rusiei o pârghie instituțională mai clară. În Armenia, Biserica Apostolică Armeană este o instituție națională proprie, nu o filială a Bisericii Ruse. De aceea, Moscova nu o controlează în același fel, dar încearcă să îi folosească autoritatea simbolică. În R. Moldova, instrumentul a fost rețeaua clericală și mediatică, dar în Armenia, instrumentul este și narațiunea identitară, folosită doar parțial în cazul R. Moldova.
Asemănarea este totuși evidentă. În ambele cazuri, Rusia încearcă să prezinte integrarea europeană ca pe o amenințare la adresa credinței, familiei și tradiției. DFRLab a observat în R. Moldova o campanie coordonată pe Facebook, YouTube, Telegram și TikTok care combina mesaje religioase cu mobilizare electorală anti-UE. Exact aceeași logică apare acum în Armenia, și anume că credința este împinsă în politică pentru a bloca opțiunea europeană.
Instrumentalizarea Bisericii
În Armenia, Rusia nu are nevoie să convingă majoritatea populației că Moscova este un aliat perfect. Este suficient să creeze teamă față de Occident și neîncredere în guvern. Biserica devine astfel o armă de propagandă nu pentru că religia ar fi problema, ci pentru că religia este una dintre cele mai puternice forme de legitimitate socială.
Pentru Pașinian, riscul este dublu. Dacă atacă frontal Biserica, confirmă basmele propagandei ruse. Dacă ignoră infiltrarea politică a temei religioase, lasă Moscova să captureze emoția publică. Soluția ar trebui să fie separarea clară între respectul pentru Biserica Armeană și combaterea rețelelor care folosesc Biserica în scop electoral. Armenia are nevoie de transparență, comunicare publică profesionistă, investigații credibile și dialog cu societatea religioasă, nu de războaie simbolice purtate pe Facebook.
Lecția care vine și din R. Moldova este simplă, iar atunci când Rusia transformă altarul în tribună electorală, miza nu mai este credința, ci puterea. În Armenia, ca și în R. Moldova, mesajul Kremlinului este același. Europa nu este prezentată ca un proiect de reforme și prosperitate, ci ca o amenințare la adresa identității. Cine controlează această frică poate influența votul.
