În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat situația actuală a procesului de reglementare transnistreană, inclusiv problemele legate de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în regiunea transnistreană. Un alt subiect a vizat cooperarea în domeniul securității regionale și internaționale.
„Reintegrarea R.Moldova este un proces care avansează, iar prioritatea noastră este să menținem pacea și stabilitatea, astfel încât să putem continua acest proces de reintegrare durabil și sustenabil. Este esențial să consolidăm instituțiile statului și să răspundă intereselor tuturor cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.
Șeful diplomației moldovenești a evidențiat și rolul Misiunii OSCE în Republica Moldova în facilitarea dialogului dintre părți, monitorizarea situației de securitate și promovarea respectării drepturilor omului. Acesta a subliniat necesitatea menținerii implicării organizației în procesul de reglementare a conflictului.
La rândul lor, ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei și-au reconfirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și pentru integrarea europeană. Diplomații au salutat progresele înregistrate de Chișinău în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Întrevederea a avut loc și în contextul pregătirilor pentru reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE, programată pentru 3–4 decembrie 2026, la Lugano, Elveția. Oficialii au convenit să continue cooperarea în domeniul securității, dialogului politic și promovării democrației.

