În cadrul discuției, Mihai Popșoi a reiterat sprijinul ferm și neclintit al Republicii Moldova pentru Ucraina. Totodată, miniștrii au discutat despre teme de interes comun aflate pe agenda cooperării bilaterale.
„Republica Moldova va rămâne alături de Ucraina în aceste momente cruciale. Suntem hotărâți să ne urmăm cu determinare parcursul european comun. Integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în Uniunea Europeană rămâne esențială pentru asigurarea stabilității, păcii și prosperității durabile în regiune”, a declarat Mihai Popșoi.
Andrii Sibiga a subliniat, la rândul său, importanța consolidării cooperării strânse dintre Ucraina și Republica Moldova în fața provocărilor comune și în eforturile ambelor state de integrare în Uniunea Europeană.
De menționat că Mihai Popșoi va participa astăzi, 12 iulie, la Reuniunea Ministerială „Ucraina – Europa de Sud-Est”, eveniment dedicat coordonării eforturilor regionale pentru susținerea suveranității și reconstrucției Ucrainei.

