Deschide.md

Mihai Popșoi, întrevedere cu vicepremierul Bulgariei. Integrarea europeană, pe agenda discuțiilor

Deschide.MD
Actualizat la:
Mihai Popșoi, întrevedere cu vicepremierul Bulgariei. Integrarea europeană, pe agenda discuțiilor

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul Bulgariei, Ivo Hristov. Oficialii au discutat despre relațiile bilaterale, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării în domeniile educației și culturii.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, cei doi oficiali au trecut în revistă proiectele comune și posibilitățile de dezvoltare a inițiativelor de interes pentru ambele state. Un subiect al discuțiilor a fost sprijinul acordat de Sofia Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

Bulgaria este un partener de încredere al Republicii Moldova și un susținător al parcursului nostru european. Avem legături puternice, construite în timp, și ne dorim să le dezvoltăm prin proiecte care să aducă rezultate concrete pentru cetățenii noștri”, a declarat Mihai Popșoi.

Șeful diplomației de la Chișinău a evidențiat și rolul comunității bulgare din Republica Moldova în relațiile dintre cele două state și a mulțumit Sofiei pentru proiectele implementate în localitățile populate de etnici bulgari.

Printre acestea se numără amenajarea unor centre de prestare a serviciilor publice în raionul Taraclia, modernizarea sălii de studiu în limba bulgară de la Gimnaziul ”Ivan Vazov” și renovarea Muzeului de Istorie și Etnografie din Cairaclia.

În cadrul întrevederii a fost discutată și activitatea filialei din Taraclia a Universității ”Angel Kanchev” din Ruse, inaugurată în mai 2025. Oficialii au vorbit despre actualizarea cadrului bilateral de cooperare în domeniul educației, continuarea programelor destinate profesorilor și susținerea învățământului în limba bulgară.

La rândul său, Ivo Hristov a apreciat măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru păstrarea identității culturale și lingvistice a comunității bulgare. Vicepremierul a reiterat sprijinul Bulgariei pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și disponibilitatea Sofiei de a împărtăși experiența acumulată în propriul proces de integrare europeană.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md