Deschide.md

Mihai Popșoi, omagiu victimelor războiului din Ucraina: Rezistența poporului ucrainean contribuie la securitatea R. Moldova

Deschide.MD
Actualizat la:
Mihai Popșoi, omagiu victimelor războiului din Ucraina: Rezistența poporului ucrainean contribuie la securitatea R. Moldova

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a adus un omagiu victimelor războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, în cadrul unei vizite de lucru la Kiev. Oficialul moldovean a declarat că rezistența Ucrainei contribuie la securitatea Republicii Moldova și a întregii Europe.

Alături de ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, și de reprezentanții corpului diplomatic acreditat în Ucraina, Mihai Popșoi a vizitat stația de metrou Lukianivka, grav avariată în urma atacurilor rusești.

Ulterior, delegația s-a deplasat în Piața Independenței (Maidan Nezalejnosti), unde a adus un omagiu militarilor și civililor ucraineni care și-au pierdut viața apărând independența, suveranitatea și libertatea țării.

”Războiul de agresiune, neprovocat și nejustificat, continuă, pentru al cincilea an consecutiv, să ia vieți, să despartă familii și să distrugă sate și orașe. Chipurile de pe portretele expuse aici, în Piața Independenței, ne amintesc de curajul și devotamentul celor care și-au apărat patria, al oamenilor care și-au sacrificat viața pentru ca Ucraina să rămână liberă”, a declarat Mihai Popșoi.

Șeful diplomației de la Chișinău a subliniat că rezistența Ucrainei are un rol esențial pentru securitatea regională.

”Rezistența poporului ucrainean contribuie la securitatea Republicii Moldova și a întregii Europe. Acest război trebuie să înceteze. Suntem solidari cu Ucraina și rămânem uniți în apărarea păcii, libertății și dreptului fiecărui popor de a-și decide propriul viitor”, a afirmat vicepremierul.

Mihai Popșoi efectuează luni o vizită de lucru în Ucraina, la invitația ministrului ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Sîbiha.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md