Deschide.md

Mihai Popșoi vine cu detalii pe cazul demiterii ambasadoarei Ana Taban

Cristina Vlah
Mihai Popșoi vine cu detalii pe cazul demiterii ambasadoarei Ana Taban

Ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a venit cu unele detalii referitor la demiterea ambasadoarei R. Moldova în India, Ana Taban.

El a menționat că totul a pornit de la o serie de plângeri, atât din interiorul, cât și în afara ambasadei din New Delhi.

„Acele plângeri erau cât se poate de grave și a fost nevoie să detașăm o misiune de audit pentru a verifica, a elucida acele plângeri și acuzații care erau aduse.

În urma misiunii de audit, au fost constatate abateri financiare grave, care, conform legii, trebuiau transmise instituțiilor de profil, CNA, Procuraturii Anticorupție. Altfel, riscam să fiu acuzat de mușamalizare a cazului și riscam să fiu eu pasibil de răspundere, inclusiv penală. Odată ce a fost transferată informația către instituțiile de drept, s-a considerat că există suficient temei - și asta ține de instituția Procuraturii - de a se iniția un dosar penal pe faptul delapidării fondurilor respective.

Și atunci când există un dosar penal privind delapidarea unor fonduri dintr-o instituție diplomatică, imaginea și încrederea în conducătorul acestei instituții, firește, are de suferit, ceea ce, în diplomație, este un element cât se poate de sensibil. Deci, acest lucru a servit temei mai mult decât suficient pentru rechemarea din funcție”, a explicat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova.

Șeful de la Externe a spus că Ana Taban ar fi refuzat în repetate rânduri să-și perfecteze actele pentru a obține accesul la secret de stat, iar punctul culminant l-a constituit plecarea ei în concediu fără a se asigura că cererea sa ar fi recepționată și aprobată.

Anterior, Ana Taban anunța că a fost nedreptățită și că a fost eliberată din funcție contrar legii, deși scrisese o cerere pentru plecarea în concediu pe cont propriu. Pe acest caz, ea a specificat că se va adresa în judecată. Ea mai susține că, după aproape 14 ani de activitate în cadrul ministerului și după exercitarea mai multor funcții de responsabilitate, a fost rechemată ilegal din funcția de ambasadoare, afirmând că a aflat inițial despre această decizie din presă.

Deschide și Fosta ambasadoare în India dă în judecată MAE după rechemarea din funcție

„Dumneaei are tot dreptul să se adreseze în instanță. Republica Moldova este un stat de drept. Dar, așa cum spuneam, în cadrul Ministerului de Externe, atât timp cât eu sunt ministru, este toleranță zero la corupție, abuz și orice alte activități, care sunt incompatibile nu doar cu funcția publică, dar cu statutul de diplomat al Republicii Moldova”, a răspuns Mihai Popșoi.

Deschide și Ana Taban, rechemată din funcția de ambasador al R. Moldova în India

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md