Deschide.md

Mihai Popșoi, vizită de lucru în Țările de Jos. Sprijinul pentru aderarea la UE și cooperarea în domeniul securității, pe agendă

DESCHIDE.MD
Mihai Popșoi, vizită de lucru în Țările de Jos. Sprijinul pentru aderarea la UE și cooperarea în domeniul securității, pe agendă

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, efectuează, în perioada 28–29 octombrie, o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos. Oficialul va avea întrevederi cu reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului neerlandez, în cadrul cărora vor fi discutate integrarea europeană a Republicii Moldova, dezvoltarea relațiilor economice și cooperarea în domeniul securității.

Șeful diplomației moldovenești se va întâlni cu ministrul neerlandez al Afacerilor Externe, Tom Berendsen, și cu președintele Camerei Reprezentanților, Thom van Campen. De asemenea, sunt programate discuții cu membrii comisiilor parlamentare pentru politică externă și afaceri europene.

Pe agenda vizitei se află și extinderea parteneriatelor economice și investiționale dintre cele două țări, precum și sprijinul Țărilor de Jos pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Totodată, Mihai Popșoi va avea întrevederi cu experți ai Institutului de Geopolitică din Haga și ai Centrului de Studii Strategice din Haga.

Ministrul va participa și la emisiunea „Buitenhof”, difuzată de postul neerlandez NPO 1, și va acorda un interviu publicației „Het Financieele Dagblad”.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md