Deschide.md

Ministrul britanic al apărării anunță o campanie pentru a recruta tineri în armată: „Este o nouă eră în apărare”

Deschide.MD
Ministrul britanic al apărării anunță o campanie pentru a recruta tineri în armată: „Este o nouă eră în apărare”

Forţele armate britanice vor lansa în luna martie un program ce le va permite persoanelor cu vârste sub 25 de ani să urmeze o pregătire remunerată timp de un an în rândurile lor, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării britanic.

Acest program pilot va viza în prima etapă 150 de persoane, dar guvernul speră ca în final această schemă să vizeze peste 1.000 de oameni, scrie Digi24.ro cu referire la Reuters şi AFP.

El se înscrie în ''dorinţa noastră de a reconecta societatea şi forţele noastre armate'', a declarat ministrul apărării britanic John Healey, citat într-un comunicat.

În condiţiile în care serviciul militar obligatoriu nu mai există în Regatul Unit din 1960, şeful Statului major al armatei britanice Rick Knighton a avertizat pe 15 decembrie că ''tot mai multe persoane'' ar trebui să fie ''pregătite pentru luptă'', în contextul sporirii ameninţărilor, în particular a celei ruse, potrivit Agerpres.

''Este o nouă eră în apărare'', a subliniat ministrul Healey. În cadrul noului program, tinerii vor beneficia de pregătire în interiorul forţelor armate terestre, aeriene şi navale. Guvernul nu a precizat care va fi valoarea remuneraţiei.

Programul le ''va permite tinerilor britanici să descopere competenţele şi pregătirile incredibile propuse'' de armată, a salutat John Healey.

La finalul perioadei de fromare, tinerii vor decide dacă rămân sau nu în cadrul armatei.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md