Deschide.md

Ministrul de Externe al Belgiei: Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană

deschide-md
Actualizat la:
Ministrul de Externe al Belgiei: Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană

Belgia sprijină ferm aspirațiile europene ale Republicii Moldova, care a făcut pași curajoși, adesea în circumstanțe dificile, susține viceprim-ministrul belgian Maxime Prévot, ministru al afacerilor externe, afacerilor europene și cooperării pentru dezvoltare.

La întrevederea cu omologul său moldovean, Mihai Popșoi, cei doi oficiali au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale și susținerea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, transmite IPN.

„Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Belgia sprijină ferm aspirațiile europene ale Republicii Moldova. Belgia rămâne un partener de încredere și vom continua să fim alături de Moldova”, a declarat Maxime Prévot.

Întrevederea a vizat consolidarea cooperării bilaterale moldo-belgiene, cu accent pe extinderea parteneriatelor economice și sectoriale. Vicepremierul Mihai Popșoi a exprimat recunoștință pentru sprijinul oferit de Belgia, inclusiv în perioada în care aceasta a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene, moment în care Republica Moldova a lansat oficial negocierile de aderare.

La finalul întrevederii, Mihai Popșoi l-a invitat pe omologul său belgian să efectueze o vizită în Republica Moldova.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md