Deschide.md

Ministrul Energiei explică livrările de urgență de energie electrică din România pentru menținerea stabilității sistemului național

Deschide.MD
Ministrul Energiei explică livrările de urgență de energie electrică din România pentru menținerea stabilității sistemului național

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a oferit detalii despre intervenția tehnică care a permis menținerea stabilității sistemului electroenergetic al Republicii Moldova în fața dezechilibrelor create în rețeaua Ucrainei, transmite Moldpres.

Potrivit ministrului, vineri și sâmbătă dimineața din săptămâna trecută au avut loc atacuri asupra sistemului electroenergetic ucrainean, care au afectat capacitățile de producție și sistemele de distribuție.

Aceste perturbări au generat un deficit de energie și dezechilibre semnificative care, dacă nu ar fi fost corectate, ar fi putut provoca pene de curent în Republica Moldova.

„În momentul în care s-a creat acest dezechilibru în sistemul ucrainean, energia a început să circule spre zona noastră, iar pentru a menține echilibrul și a evita întreruperile, am preluat energie de avarie din România pentru aproximativ trei ore, în valoare de circa 270 MW. Aceasta nu ține de comerț sau contracte, este o chestiune tehnică, legată de modul în care circulă electronii în sistemul interconectat”, a explicat Dorin Junghietu, la emisiunea „În Context” de la postul public de televiziune.

Ministrul a subliniat că energia de avarie este mai costisitoare decât cea obișnuită, prețul fiind stabilit la sfârșitul lunii după calculele finale, și poate ajunge la 300–400 euro/MWh. Intervenția tehnică a prevenit penele de curent care anterior afectaseră Chișinăul și sudul țării.

Pentru a asigura stabilitatea sistemului, autoritățile au utilizat și conexiunile suplimentare cu România și au efectuat ajustări operaționale, reconfigurând sistemul național. De asemenea, ministrul a atenționat asupra importanței unui consum rațional al energiei de către populație, mai ales în orele de vârf, când consumul poate depăși 700 MW, în special în regiunea Chișinău.

„Fiecare dintre noi poate contribui la menținerea stabilității energetice prin ajustarea confortului termic și a consumului, astfel încât sistemul să funcționeze fără probleme pe perioada sezonului rece”, a adăugat Junghietu.

Acest incident evidențiază interdependența rețelelor energetice regionale și necesitatea măsurilor rapide și coordonate pentru prevenirea penelor de curent, asigurând funcționarea sigură a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a oferit detalii şi despre proiectul liniei de înaltă tensiune care va conecta stația Vulcănești cu Chișinău, în cadrul interconexiunii cu sistemul energetic românesc.

Potrivit ministrului, noua linie are drept obiectiv reducerea vulnerabilităților actuale ale rețelei, în special legate de dependența de traseele care trec prin Ucraina, și va contribui semnificativ la consolidarea stabilității sistemului electroenergetic.

„Linia existentă de la Vulcănești spre MGRES are deja o vechime considerabilă. Noua interconexiune va permite crearea unui nod energetic mai complex în cadrul stației Chișinău și va asigura o funcționare mai sigură și mai eficientă a sistemului național”, a explicat Dorin Junghietu.

Oficialul a subliniat că proiectul va reduce riscul scenariilor în care perturbările externe, cum ar fi atacurile asupra rețelei ucrainene, pot afecta consumatorii moldoveni, oferind o mai bună securitate energetică și o interconectare directă cu România.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md