Deschide.md

Minut de reculegere la Parlament în memoria lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici

cristina-vlah
Actualizat la:
Minut de reculegere la Parlament în memoria lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici

Deputații din noul Parlament au ținut astăzi, 30 octombrie, un minut de reculegere în memoria marilor artiști ai neamului, Doina și Ion Aldea-Teodorovici.

În acest sens, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a accentuat importanța de a cinsti valorile naționale și pe cei, care au promovat aceste lucruri.

„Astăzi se împlinesc 33 de ani de la pierderea marilor artiști – Ion și Doina Aldea-Teodorovici: simbolurile renașterii noastre naționale, ale curajului, demnității și dragostei nemărginite pentru neam și țară.

Prin cântecele lor, au dăruit o voce speranței și libertății. Au inspirat generații întregi și au unit inimile românilor de pretutindeni. Să fim demni de moștenirea lor și să păstrăm cu grijă idealurile pentru care au trăit și au cântat. În memorial or, vă invit să păstrăm un minut de reculegere”, a declarat Igor Grosu din prezidiul Parlamentului.

Menționăm, că în noaptea de 29-30 octombrie 1992, la orele 2:30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău s-a lovit într-un copac. Accidentul s-a produs în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără leziuni în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută ca o tragedie națională.

Doina și Ion Aldea-Teodorovici au militat pentru re-unirea Basarabiei cu România, pentru revenirea la limba română și la grafia latină. Soții Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română și despre Eminescu în mod deschis.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md