Deschide.md

Moldova Business Week, în toamna aceasta: cinci zile dedicate investițiilor și afacerilor

Deschide.MD
Moldova Business Week, în toamna aceasta: cinci zile dedicate investițiilor și afacerilor

Moldova Business Week 2026 se va desfășura la Chișinău între 28 septembrie și 2 octombrie.

Timp de cinci zile, investitori, antreprenori și experți vor discuta oportunități de investiții, tendințe economice regionale și politici de sprijin pentru mediul de afaceri. Programul evenimentului a fost aprobat miercuri de Guvern, transmite IPN.

Agenda Moldova Business Week 2026 cuprinde sesiuni tematice, dezbateri și întâlniri bilaterale. Organizarea evenimentului va fi asigurată de Agenția de Investiții, care va coordona logistica, relația cu partenerii locali și internaționali și promovarea ediției din acest an.

Pentru organizarea Moldova Business Week 2026, Guvernul a prevăzut aproximativ un milion de lei din bugetul de stat. Resurse suplimentare vor fi asigurate cu sprijinul partenerilor de dezvoltare.

În acest an, Moldova Business Week ajunge la a 11-a ediție și își propune să promoveze avantajele țării, să atragă investiții străine și să consolideze cooperarea economică internațională. Evenimentul oferă o platformă de dialog între autorități și mediul privat, unde se discută perspectivele de dezvoltare economică și prioritățile naționale în investiții.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md