Ministerul rus face acest anunţ la o zi după o vizită la Moscova a emisarilor Statelor Unite Steve Witkoff şi Jared Kushner, care au purtat discuţii cu Vladimir Putin, după care s-au întâlnit la Dublin cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul unor eforturi diplomatice intense în vederea opririi Războiului din Ucraina.
"În cursul nopţii trecute (de joi spre vineri), sistemele de apărare aeriană au interceptat şi distrus 1.198 de drone aeriene ucrainene" deasupra a 20 de regiuni ruseşti, inclusiv Moscova, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.
În regiunea rusă Volgograd (sud), una dintre cele mai afectate în acest atac, patru persoane - toate angajate ale unei zone industriale - au fost ucise, potrivit guvernatorului regiunii Andrei Bocearov.
Alte două persoane care munceau în această zonă industrială - din care fac parte o rafinărie de petrol şi o întreprindere chimică - au fost rănite şi spitalizate, a anunţat pe Telegram guvernatorul.
Rusia, care a lansat în februarie 2022 o ofensivă la scară mare împotriva vecinului său ucrainean, şi Ucraina s-au angajat de mai multe luni într-o escaladare a atacurilor cu rază lungă de acţiune, care vizează cel mai adesea instalaţii civile - fabrici, rafinării, depozite, infrastructuri portuare şi nave.
Aceste atacuri fac un număr tot mai mare de victime civile.

