Deschide.md

Municipalitatea propune un plan de prevenire a consumului de droguri

Deschide.MD
Municipalitatea propune un plan de prevenire a consumului de droguri

Municipalitatea propune un plan de acțiuni pentru prevenirea consumului de droguri și alte substanțe nocive în rândul copiilor și tinerilor.

Documentul, prezentat pentru consultări publice, include dezvoltarea unor programe de informare în școli, licee și centre extrașcolare, menite să crească conștientizarea riscurilor asociate consumului de substanțe psihotrope. Activitățile vor fi adresate atât elevilor, cât și părinților și cadrelor didactice, prin sesiuni educaționale adaptate vârstei și mediului social, transmite IPN.

Inițiativa elaborată de Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției generale educație, tineret și sport, prevede și instruirea specialiștilor din educație, sănătate și asistență socială pentru a identifica din timp comportamentele de risc și a interveni rapid în cazurile vulnerabile. Totodată, se urmărește consolidarea colaborării dintre instituțiile municipale, serviciile medicale, poliție și organizațiile neguvernamentale active în domeniul prevenirii dependențelor.

Planul prevede și măsuri de sprijin pentru tinerii aflați în situații de risc, precum și monitorizarea fenomenului la nivel municipal, prin colectarea și analiza datelor privind consumul de substanțe interzise.

Inițiativa urmărește alinierea politicilor locale la strategiile naționale din domeniul sănătății publice și prevenirii consumului de droguri. Autoritățile municipale spun că implementarea planului va reduce riscurile asociate consumului de substanțe psihotrope, va crește gradul de informare în comunitate și va întări cooperarea între instituții.

Recomandările pe marginea proiectului pot fi expediate până pe 15 februarie, pe adresa Direcției generale educație, tineret și sport, e-mail: consultaridgets@gmail.com, la numărul de telefon 022 201 601 sau pe suport de hârtie la adresa Chișinău, str. Mitropolit Dosoftei nr. 99.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md