Deschide.md

„Ne pregătim acum pentru a reduce riscurile din sezonul rece”: Ministerul Energiei explică de ce avem nevoie de starea de urgență

Deschide.MD
„Ne pregătim acum pentru a reduce riscurile din sezonul rece”: Ministerul Energiei explică de ce avem nevoie de starea de urgență

Starea de urgență în sectorul energetic, instituită din data de 26 septembrie, va permite autorităților să intervină rapid și proporțional atunci când situația o va impune, pentru menținerea importurilor și a stocurilor de resurse energetice, protejarea consumatorilor și asigurarea funcționării infrastructurii critice.

Despre acest lucru a anunțat astăzi Ministerul Energiei, care a explicat ce presupune starea de urgență și ce măsuri vor fi implementate, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Energiei, instituirea stării de urgență a fost necesară în condițiile în care intrăm în sezonul rece într-un context energetic marcat de instabilitate și tensiuni globale, în care importurile de energie rămân esențiale.

„Obiectivul este ca energia, căldura și carburanții să rămână disponibili, iar serviciile esențiale să funcționeze în continuare”, a comunicat Ministerul Energiei.

În sectorul gazelor naturale, autoritățile au anunțat că peste 90% din necesarul pentru sezonul rece este deja contractat, însă riscul ține în special de creșterea prețurilor și de resursele financiare necesare pentru achiziții și completarea stocurilor.

La capitolul electricitate, aproximativ 59% din necesarul pentru această iarnă va trebui acoperit din import, a anunțat Ministerul Energiei. Asta înseamnă că în orele de vârf, necesarul poate ajunge la 400–450 MW, în timp ce aproximativ 360 MW reprezintă capacitatea garantată.

Situația de pe piața carburanților s-a stabilizat, constată Ministerul Energiei. Stocurile de motorină au crescut de la aproximativ 3,5 zile de consum la începutul lunii august, la circa 10 zile, iar numărul stațiilor care raportau lipsuri a scăzut de la 109 la mai puțin de 7. În același timp, perturbările de pe piețele externe pot afecta din nou aprovizionarea.

Starea de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile a intrat în vigoare astăzi.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md