Deschide.md

Neconcordanțe la Tiraspol: datele privind prezența „s-au micșorat” cu 30 de mii de persoane

Deschide.MD
Neconcordanțe la Tiraspol: datele privind prezența „s-au micșorat” cu 30 de mii de persoane

Comisia electorală centrală din regiunea transnistreană a publicat pe parcursul zilei date cu privire la prezența la vot, care într-un final s-au dovedit a fi calculate dintr-un număr mai mic de alegători decât cel anunțat oficial. Public, organul electoral a declarat că în regiune ar fi aproximativ 395 de mii de persoane cu drept de vot, transmite reporterul IPN din stânga Nistrului.

La ora 10:00 au fost anunțați 19 249 de alegători, ceea ce reprezenta 4,91%. Acest procent corespunde unui număr estimat la 392 036 de alegători incluși pe liste.

La ora 12:00, CEC a raportat 48 923 de alegători și o prezență de 12,39%, ceea ce ar presupune deja 394 084 de alegători.

Totuși, la ora 14:00, cu 72 980 de alegători și o prezență de 20,1%, calculele indică un total de aproximativ 363 084 de alegători – cu circa 30 de mii mai puțin decât cifra anunțată anterior.

Mai mult, după ora 14:00 – în momentul în care discrepanțele au fost observate de canalele anonime locale de pe Telegram – CEC a încetat să mai publice date cu privire la prezență. Până atunci, acestea erau actualizate o dată la două ore.

Pe 30 noiembrie în regiunea transnistreană au loc alegeri. Sunt aleși deputații de toate nivelurile de reprezentare.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md