Deschide.md

NEWS ALERT // Aprobat! Guvernul cere stare de urgență în sectorul energetic

Igor Liubec
NEWS ALERT // Aprobat! Guvernul cere stare de urgență în sectorul energetic

Guvernul propune Parlamentului instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile. O hotărâre în acest sens a fost aprobată cu puțin timp în urmă.

Potrivit premierului Alexandru Munteanu, războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei produce efecte în lanț în întreaga regiune, inclusiv afectează Republica Moldova.

„Consecințele acțiunilor Federației Ruse nu mai pot fi ignorate”, a declarat șeful Executivului.

Munteanu a precizat că, cu regret, este imposibilă eliminarea riscului unor noi atacuri asupra infrastructurii R. Moldova.

„Avem riscuri reale pentru securitatea energetică a țării”, a adăugat el.

Astfel, menționează autoritățile, starea de urgență va permite statului să acționeze rapid și coordonat, cu scopul de a limita efectele crizei, de a proteja viața, sănătatea și siguranța oamenilor și de a asigura continuitatea serviciilor vitale.

În cazul respectiv, aceasta va asigura posibilitatea intervențiilor rapide pentru alimentarea cu energie în situațiile în care apar limitări sau deconectări, limitând efectele asupra consumatorilor, dar și va facilita alocarea resurselor necesare pentru refacerea rapidă a porțiunii afectate din linia electrică Isaccea-Vulcănești aflate în responsabilitatea autorităților noastre.

Totodată, Centrul Național pentru Management al Crizelor, împreună cu Ministerul Energiei, va elabora un set de măsuri care vizează următoarele aspecte:

  • mobilizarea resurselor și coordonarea instituțiilor pentru a asigura alimentarea cu energie și funcționarea infrastructurii critice;

  • implementarea măsurilor preventive pentru instituțiile statului, agenții și operatorii economici, inclusiv verificarea surselor alternative de energie (generatoare) și dacă este necesar, mobilizarea operatorilor mobili pentru intervenții rapide;

  • revizuirea procedurilor instituționale pentru a răspunde rapid riscurilor posibile;

  • economisirea energiei în orele de vârf;

  • limitarea impactului în cazul în care apar deconectări ale consumatorilor;

  • implementarea planurilor de continuitate pentru serviciile vitale, cum ar fi apă, energie, sănătate, ordine publică și servicii sociale.

Ședința Parlamentului în cadrul căreia ar urma să fie examinată solicitarea privind instituirea stării de urgență este programată pentru astăzi, ora 17:00.

Amintim că, linia electrică Isaccea-Vulcănești a fost deconectată în seara zilei de 23 martie, după ora 19:15. Preliminar, cauza incidentului ar fi bombardamentele asupra infrastructurii critice din Ucraina.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md