„Sunt bucuros că, alături de Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, și de Președintele Franței, Emmanuel Macron, am oferit patronajul unui eveniment care arată că valorile culturale autentice ne apropie și ne unesc”, a transmis Nicușor Dan.
Expoziția reunește peste 150 de lucrări – sculpturi, fotografii, filme și documente de arhivă – și oferă o perspectivă amplă asupra operei lui Brâncuși și a influenței sale asupra modernismului european. Publicul poate admira lucrări emblematice precum „Sărutul”, „Muza adormită” sau „Pasărea în spațiu”, dar și o reconstrucție parțială a atelierului său parizian de pe Impasse Ronsin.
Potrivit președintelui României, acest moment depășește dimensiunea unui simplu eveniment cultural, reprezentând „o recunoaștere a valorii noastre, a identității noastre și a contribuției pe care am adus-o lumii prin una dintre personalitățile care au marcat arta modernă în secolul XX”
Expoziția a fost realizată în colaborare cu Centre Pompidou și beneficiază de sprijinul Ambasadei României în Germania și al Institutul Cultural Român, prin filiala din Berlin.
„Expoziția „Constantin Brâncuși: Originile infinitului” este curatoriată de Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă din Craiova și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și face parte din calendarul Anului Cultural România – Italia 2026. Cetǎțenii români și moldoveni au accesul gratuit”, a spus Nicușor Dan.
Șeful statului român a precizat că o altă expoziție dedicată anului Brâncuși poate fi vizitată până pe 19 iulie la Mercati di Traiano, în cadrul Anului Cultural România–Italia 2026. Accesul este gratuit pentru cetățenii români și moldoveni.
Șeful statului român a felicitat ambasadele României implicate în organizarea acestor evenimente și a invitat publicul să descopere moștenirea culturală lăsată de Constantin Brâncuși.

