„Dacă vor spune în ansamblul lor că CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile legislative, dar dacă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, ci al breslei, atunci CSM va pleca de urgență”, a afirmat liderul de la Cotroceni, scrie Digi24.ro.
„Cred că situația în care suntem este gravă, prin faptul că există această suspiciune cu privire la integritatea din sistemul judiciar. Și, față de această situație pe care o apreciez ca fiind gravă, voi iniția în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum în cadrul Corpului Magistraților cu o singură întrebare: «Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.
„Dacă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că Consiliul Superior al Magistraturii al României nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgență”, a subliniat preşedintele român.
Nicuşor Dan a afirmat, după ce a primit sesizări din partea a sute de magistraţi, că aceştia semnlează existenţa unei categorii de magistraţi, membri ai CSM a României, şefi de instanţe, care nu acţionează în interes public, ci în interesul unui grup pe care îl constituie şi că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acţiunea, de multe ori discreţionară, a acestor judecători.
Șeful statului a arătat că s-a ajuns inclusiv la cereri nepotrivite, consilierii președintelui fiind rugați să ia magistrații de prin benzinării, ca să nu se întâlnească între ei. Nicușor Dan a vorbit și despre mesaje de intimidare. El a anunţat că luni va avea loc o discuţie publică cu magistrații care își asumă acest lucru, iar discuţiile confidenţiale vor fi reprogramate.

