Deschide.md

Nicușor Dan, după discuția cu președintele Bulgariei: Vom colabora pentru a promova măsuri mai ferme de contracarare a dronelor

Deschide.md
Nicușor Dan, după discuția cu președintele Bulgariei: Vom colabora pentru a promova măsuri mai ferme de contracarare a dronelor

După o convorbire cu președintele Bulgariei pe tema atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, președintele României, Nicuşor Dan, a afirmat că astfel de acțiuni pun în pericol nu numai transportul maritim din regiunea noastră, ci şi aprovizionarea agricolă vitală către alte continente.

România şi Bulgaria au convenit să colaboreze strâns pentru a promova măsuri mai ferme de combatere a dronelor în cadrul UE şi al NATO, în vederea asigurării siguranţei transportului maritim comercial în Marea Neagră, a anunțat șeful statului român, scrie Digi24.ro.

„Am avut o convorbire telefonică foarte bună cu președinta Bulgariei, Iliana Iotova, cu privire la recentul atac cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, în largul coastelor Bulgariei, precum și la celelalte incidente care au afectat navigația și infrastructura din apele teritoriale românești”, a scris preşedintele Nicuşor Dan pe platforma X. 

Potrivit liderului de la Cotroceni, „aceste atacuri cu drone sunt consecințe directe ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pun în pericol nu doar navigația maritimă din regiunea noastră, ci și aprovizionarea cu produse agricole esențiale a altor continente”.

„Am convenit că România și Bulgaria vor colabora îndeaproape pentru a promova măsuri mai ferme de contracarare a dronelor, la nivelul Uniunii Europene și al NATO, în vederea asigurării siguranței navigației comerciale în Marea Neagră”, a mai subliniat Nicușor Dan.

Discuția celor doi lideri a avut loc după ce, marți, nava de mărfuri generale „Chelsea 3”, care navighează sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de orașul bulgar Byala.

Informația a fost transmisă de biroul de presă al Administrației Regionale din Varna, citat de BTA.

Premierul bulgar Rumen Radev a anunțat, marți, că două nave au fost lovite de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre, iar una dintre ele s-a scufundat. El a calificat incidentele drept „inacceptabile” și a anunțat că intenționează să o convoace pe ambasadoarea Rusiei.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a condamnat, la rândul său, atacurile, pe care le-a descris drept „un nou front de escaladare în războiul Rusiei din Ucraina”.

Premierul bulgar a vorbit și cu Ilie Bolojan despre atacurile asupra navelor din Marea Neagră.

 

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md