Deschide.md

Nicușor Dan, după ședința CSAT: Consulul general al Rusiei la Constanța, declarat persona non grata, iar Consulatul va fi închis

Deschide.MD
Actualizat la:
Nicușor Dan, după ședința CSAT: Consulul general al Rusiei la Constanța, declarat persona non grata, iar Consulatul va fi închis

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va fi declarată persona non grata consulul general al Rusiei la Constanța, iar consulatul va fi închis. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la finalul CSAT care a avut loc la Palatul Cotroceni, ședință convocată după ce o dronă rusească s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi, impactul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului.

„Am avut noaptea trecută un incident grav în care doi cetățeni au fost răniți și întreaga responsabilitate revine Rusiei. Consulul general al Rusiei la Constanța a fost declarat persona non grata și consulatul de la Constanța se va închide. Am discutat în CSAT și de apărarea civilă. Reația a fost una foarte rapidă și domnul ministru de Interne ne-a prezentat”, a spus Nicușor Dan.

O dronă s-a prăbuşit, vineri dimineața, pe un bloc din Galaţi, impactul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite ușor și transportate la spital. Înainte de impact a fost emis un mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galaţi, iar două aeronave F-16 au decolat de la Feteşti. „Piloţii aeronavelor au avut autorizare de angajare a ţintelor pe toată durata alertei”, precizează Ministerul român al Apărării Naționale.

Deschide și: O dronă s-a prăbușit peste un bloc din Galaţi. Două persoane rănite, alte zeci au fost evacuate. Precizările MApN

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md