Deschide.md

Nicușor Dan, la reuniunea cu șefii misiunilor diplomatice: Relația cu R. Moldova rămâne extrem de importantă pentru România

Deschide.MD
Actualizat la:
Nicușor Dan, la reuniunea cu șefii misiunilor diplomatice: Relația cu R. Moldova rămâne extrem de importantă pentru România

România susține integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și salută deschiderea clusterelor de negociere cu Bruxelles-ul. Declarația a fost făcută de președintele României, Nicușor Dan, la reuniunea anuală cu șefii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare și directorii Institutelor Culturale Române.

Șeful statului român a declarat că extinderea Uniunii Europene reprezintă unul dintre subiectele importante pentru București, cu un interes deosebit pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Ne interesează foarte mult procesul de extindere, în special pentru Republica Moldova, dar și pentru Ucraina și Balcanii de Vest”, a declarat Nicușor Dan.

Totodată, acesta a subliniat importanța strategică pe care relația cu Chișinăul o are în politica externă a Bucureștiului și a menționat progresele înregistrate în proiectele concrete de sprijin.

Relația cu Republica Moldova rămâne una extrem de importantă pentru politica noastră externă și mă bucur că am progresat în elemente concrete de sprijin, inclusiv interconexiuni energetice față de Republica Moldova”, a declarat președintele României.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md