Liderul de la Cotroceni și-a exprimat speranța că va fi un răspuns pozitiv și că acesta ar urma să fie anunțat de către conducerea de la Budapesta până la sfârșitul lunii iunie a anului curent.
„Am participat la discuția pe Moldova cu mai mulți lideri europeni, într-un format care a început cu câțiva ani în urmă și discuția a fost despre aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.
Concluzia fost că așteptând răspunsul Ungariei la intrarea Ucrainei, care este cumva legată de cea a Moldovei, o să avem un răspuns până la sfârșitul lunii iunie în ceea ce privește Moldova. Și să sperăm că răspunsul va fi pozitiv în sensul că Moldova va începe oficial procesul de negociere în Uniune cu primul cluster - despre chestiunile democratice fundamentale”, a declarat Nicușor Dan în urma discuțiilor purtate în cadrul celei de-a opta reuniuni a Comunității Politice Europene (EPC).
De asemenea, președintele României a mai spus că au mai fost purtate discuții cu privire la aprovizionarea cu gaz pentru R. Moldova și Ucraina.
„Este o încercare a Uniunii Europene de a controla geopolitic spațiul de lângă ea și de a stabili cooperări. Au fost mai multe reuniuni multilaterale la care am participat. Una foarte importantă pentru noi – cea privind Coridorul Vertical pe care noi am inițiat-o. O încercare de a grupa țări de la Grecia - până la Moldova și Ucraina, în Nord, care doresc să cumpere gaz american. Și asta bineînțeles ar fi o investiție americană și un plus de securitate pentru toate țările din regiune. Rezultatele au fost mai degrabă pozitive, urmând să existe discuții tehnice pe cantități, prețuri și alte chestiuni ecnomice”, a mai spus Nicușor Dan.
Menționăm că, președintele României, Nicușor Dan participă la cel de-al 8-lea Summit al Comunității Politice Europene, care are loc la Erevan, Armenia. Șeful statului român a venit la acest eveniment alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. cei doi lideri de state au fost întâmpinați de președintele Parlamentului Armeniei, Alen Simonyan.
Deschide și Maia Sandu și Nicușor Dan, în drum spre Erevan pentru summitul Comunității Politice Europene

