Documentul prevede mecanisme clare care facilitează accesul cetățenilor la informațiile de mediu, inclusiv prin publicarea acestora pe paginile oficiale ale autorităților și prin intermediul subdiviziunilor specializate de informare. Ministerul Mediului menționează că solicitările de informații vor fi gestionate rapid și transparent, iar cetățenii vor beneficia de suport pentru identificarea datelor necesare.
În plus, proiectul de lege stabilește clar care informații sunt gratuite și care pot fi furnizate contra unor tarife modice, asigurând acces echitabil la datele de mediu pentru toți cetățenii.
Potrivit autorităților, legea este necesară deoarece accesul cetățenilor la informațiile de mediu este în prezent limitat, iar implicarea acestora în procesul decizional este redusă. Lipsa unor mecanisme clare îngreunează exercitarea drepturilor privind protecția mediului și face dificilă contestarea deciziilor cu impact semnificativ asupra acestuia.
„Proiectul de lege stabilește standarde clare de transparență, participare publică și acces la justiție. Această lege vine să garanteze dreptul fiecărui cetățean la un mediu sănătos și să ne apropie de bunele practici europene”, a declarat ministrul mediului, Gheorghe Hajder, în cadrul consultărilor.

