Documentul, elaborat de Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, stabilește modul de amplasare a avertismentelor de sănătate pe diferite tipuri de ambalaje. Denumirile și mărcile comerciale nu vor putea acoperi aceste mesaje sau diminua vizibilitatea lor.
Totodată, va fi extinsă lista avertismentelor. Printre mesajele care vor apărea pe ambalajele produselor din tutun se numără „Fumatul cauzează cancer al gurii și al gâtului”, „Fumatul poate ucide fătul nenăscut”, „Fumul dumneavoastră dăunează copiilor, familiei și prietenilor dumneavoastră” și „Renunțați la fumat – rămâneți în viață pentru cei dragi”.
Guvernul va aproba și o galerie de imagini pentru avertismentele de sănătate combinate, care vor trebui imprimate atât pe pachetele unitare, cât și pe ambalajele exterioare ale produselor din tutun pentru fumat.
Noi cerințe sunt prevăzute și pentru țigaretele electronice și flacoanele de reumplere. Ambalajele acestora vor trebui să conțină lista ingredientelor, în ordine descrescătoare a masei, informații despre arome și cantitatea de nicotină eliberată per doză, numărul lotului, precum și recomandarea ca produsul să nu fie lăsat la îndemâna copiilor.
În același timp, Guvernul va putea interzice plasarea pe piață a unui produs din tutun dacă dovezile științifice vor demonstra că acesta conține aditivi care sporesc semnificativ sau într-un mod măsurabil efectul toxic ori potențialul de dependență.
Proiectul mai clarifică prevederile referitoare la publicitatea, sponsorizarea și importul produselor din tutun și al celor conexe. Modificările fac parte din procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene și din angajamentele asumate în procesul de aderare.
Cea mai mare parte a noilor prevederi va intra în vigoare la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce pentru anumite articole sunt prevăzute alte termene de aplicare.
PUBLICITATE

