Deschide.md

Noul șef al Adunării Populare de la Comrat evită întrebările despre legăturile cu Șor: Se încearcă murdărirea Găgăuziei

Deschide.MD
Noul șef al Adunării Populare de la Comrat evită întrebările despre legăturile cu Șor: Se încearcă murdărirea Găgăuziei

Noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, evită să ofere răspunsuri directe la întrebările privind presupusele sale legături cu gruparea criminală Șor și implicarea în proiectul Gagauzland. Acesta a declarat că susține integrarea europeană a Republicii Moldova, însă a acuzat autoritățile de la Chișinău că nu respectă principiile democratice în relația cu autonomia găgăuză.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, jurnalistul Deschide.MD l-a întrebat dacă susține parcursul european al R. Moldova, la care Gaidarji a răspuns că este în favoarea aderării la UE, însă a condiționat acest proces de îmbunătățirea relațiilor dintre Chișinău și Comrat.

„Ceea ce vedem astăzi din partea Chișinăului nu prea sunt procese democratice, așa cum există în Europa. Trebuie mai întâi să facem astfel încât să funcționeze relația dintre Chișinău și Găgăuzia. În Europa există autonomii mici și acolo lucrurile funcționează democratic”, a declarat acesta.

Solicitat să comenteze relația sa cu Ilan Șor și influența acestuia în autonomie, Gaidarji nu a răspuns direct dacă a susținut sau nu acțiunile condamnatului fugar. În schimb, a afirmat că întrebările despre Șor ar avea drept scop „murdărirea imaginii Găgăuziei”.

„Întrebările legate de Ilan Șor sunt niște acțiuni care vin să ne murdărească imaginea. Se încearcă murdărirea Găgăuziei. Reprezentantul lui Ilan Șor a fost ales în calitate de bașcan al UTA Găgăuzia. Posibil, undeva, găgăuzii au comis unele greșeli, dar eu am venit aici ca să îmbunătățim dialogul. În viață există situații când oamenii greșesc, dar nu trebuie să le reproșăm găgăuzilor ceea ce a fost în legătură cu Ilan Șor”, a spus președintele Adunării Populare.

O altă întrebare a vizat importul utilajelor destinate proiectului Gagauzland, proiect asociat grupării Șor. Gaidarji a confirmat existența unei relații comerciale, însă a negat orice implicare personală.

„Da, a fost o cerere din partea Oguzland. Era o înțelegere comercială care nu s-a mai înfăptuit. Bunurile care urmau să fie aduse au fost returnate în Turcia. Eu personal nu m-am implicat în asta, era o înțelegere pur comercială”, a declarat acesta.

Deși a oferit răspunsuri la toate cele trei subiecte, Gaidarji nu a clarificat în mod direct dacă a susținut acțiunile lui Ilan Șor în regiune, în ce a constat concret relația sa cu proiectul Gagauzland și nici cum își conciliază apartenența la Partidul PACE cu susținerea declarată pentru integrarea europeană.

În locul unor răspunsuri punctuale, noul președinte al Adunării Populare a insistat asupra necesității unui dialog mai bun între Chișinău și Comrat și a susținut că subiectele legate de Ilan Șor sunt folosite pentru a afecta imaginea autonomiei găgăuze.

Astfel întrebările privind implicarea sa în proiectul Gagauzland și poziționarea sa politică rămân, deocamdată, fără un răspuns explicit.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md