Deschide.md

Numărul locuitorilor din regiunea transnistreană asigurați medical în sistemul național s-a triplat

Deschide.MD
Actualizat la:
Numărul locuitorilor din regiunea transnistreană asigurați medical în sistemul național s-a triplat

Peste 82 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova cu domiciliul în regiunea transnistreană erau înregistrați în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală la sfârșitul primului semestru al anului 2026. Datele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină arată o creștere de aproape trei ori față de aceeași perioadă a anului trecut, când erau raportate 27.840 de persoane asigurate.

Potrivit CNAM, majoritatea beneficiarilor, peste 68 de mii de persoane, sunt asigurați de Guvern, inclusiv copii și pensionari. Alte aproape 11 mii de persoane sunt angajate în cadrul entităților înregistrate în Republica Moldova, iar aproape trei mii și-au procurat individual polița de asigurare medicală, achitând prime în valoare de peste 8,4 milioane de lei.

Crește și numărul locuitorilor din regiunea transnistreană înscriși la medicii de familie. În primele șase luni ale anului, aproape 53 de mii de persoane figurau pe listele medicilor din instituțiile medicale afiliate sistemului național de sănătate, cu 35 la sută mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. Totodată, numărul persoanelor asigurate înscrise la medicii de familie a crescut cu peste 58 la sută.

Datele CNAM mai arată că, în perioada ianuarie-iunie 2026, 58 de instituții medicale spitalicești au tratat peste patru mii de pacienți din regiunea transnistreană, serviciile acordate fiind evaluate la peste 78 de milioane de lei.

O creștere semnificativă a fost înregistrată și în domeniul medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate. De acestea au beneficiat peste 8.200 de persoane din regiune, cu aproximativ 70 la sută mai multe decât în primul semestru al anului trecut. Cheltuielile acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au depășit 14 milioane de lei, în creștere cu aproape 79 la sută față de aceeași perioadă din 2025.

Cele mai importante resurse au fost direcționate pentru tratamentul bolilor cardiovasculare, al afecțiunilor endocrine și metabolice, inclusiv al diabetului zaharat.

Autoritățile anunță că vor continua să extindă accesul locuitorilor din regiunea transnistreană la servicii medicale și mecanisme de protecție socială, în vederea consolidării legăturilor acestora cu sistemul național de sănătate.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md