Potrivit BNS, comparativ cu anul de studii precedent, numărul studenților a crescut cu 6,8%, atât în instituțiile publice, cât și în cele private.
Din totalul studenților, 84,5% învață în instituții publice și 63,1% sunt înscriși la programe cu frecvență. Totodată, la forma de învățământ cu frecvență se atestă o preponderență a studenților cu finanțare bugetară (57,9%), la frecvență redusă majoritatea studiază pe bază de contract (90,9%), iar tinerii care fac studii la distanță – doar pe contract.
La începutul anului de învățământ au fost înmatriculate 17 800 de persoane la ciclul I și 5 800 la ciclul II, în creștere față de anul precedent la ambele cicluri.
Potrivit BNS, numărul studenților străini a crescut la 6 400, cei mai mulți fiind din România, India, Ucraina și Israel.

