Potrivit unui comunicat al legislativului, pe parcursul vizitei, delegația parlamentară din cele șapte state UE va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Totodată, este programată o ședință comună cu membrii Comisiei pentru integrare europeană, urmată de declarații de presă. Conferința de presă va avea loc luni, 30 martie, în holul Sălii Europa, începând cu ora 12:20.
Agenda mai include întrevederi cu viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și cu ministrul afacerilor externe, Mihail Popșoi. De asemenea, delegația va avea întâlniri cu studenții de la Universitatea de Stat din Moldova.
Discuțiile vor viza parcursul european al Republicii Moldova, evaluarea progreselor în procesul de aderare, precum și stabilirea priorităților și a formelor de sprijin necesare pentru accelerarea reformelor și îndeplinirea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană.

