Deschide.md

O dronă care a intrat în spaţiul aerian român, dinspre R.Moldova, în apropiere de Galaţi, a fost doborâtă. Miruţă: Felicitări piloţilor pentru o misiune reuşită!

Deschide.MD
O dronă care a intrat în spaţiul aerian român, dinspre R.Moldova, în apropiere de Galaţi, a fost doborâtă. Miruţă: Felicitări piloţilor pentru o misiune reuşită!

Drona care a traversat în dimineața zilei de 16 august spațiul aerian al Republicii Moldova a ajuns ulterior în România, unde a fost doborâtă de un avion de vânătoare F-18 al Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole. Ministerul Apărării Naționale de la București (MApN) anunță că aparatul a fost detectat la aproximativ 24 de kilometri nord de Galați și a fost distrus într-o zonă nepopulată. Ministrul român al Apărării, Radu Miruţă, a transmis felicitări piloţilor spanioli şi militarilor români de la centrul de comandă pentru misiunea reuşită.

„România îşi apără spaţiul aerian, iar aliaţii noştri sunt alături de noi. Vigilenţă, reacţie rapidă şi solidaritate aliată, acestea sunt garanţiile concrete ale securităţii noastre. Da, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene”, a afirmat ministrul Radu Miruță.

Potrivit MApN de la București, sistemele de supraveghere au detectat, la ora 04:44, pătrunderea unei ținte aeriene în spațiul aerian al României, dinspre Republica Moldova.

„În noaptea de 15 spre 16 august, la ora 04:44, sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au detectat pătrunderea unei ținte aeriene în spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galați. O aeronavă F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, care execută Serviciul de Luptă Poliție Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu ținta și a primit aprobarea de angajare. Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță de aeronava F-18, la ora 05:01”, a comunicat MApN.

Un posibil punct de impact al resturilor dronei a fost identificat între localitățile Băleni și Cudalbi, din județul Galați, într-o zonă nepopulată, potrivit News.ro. Alerta aeriană emisă pentru județul Galați a încetat la ora 05:20.

Ministrul român al Apărării, Radu Miruță, a confirmat incidentul și a precizat că două avioane de vânătoare F-18 spaniole fuseseră ridicate preventiv în aer.

Amintim că drona de tip Shahed 138 (Geran-2) a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei. Aparatul a fost detectat la ora 04:31, după ce a intrat în țară prin zona satului Etulia, UTA Găgăuzia. Ulterior, o patrulă a Poliției de Frontieră a auzit drona în apropiere de Cișmichioi, fără să o observe vizual. Potrivit Ministerului Apărării, aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova la ora 04:49, prin Slobozia Mare, raionul Cahul, îndreptându-se spre România.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md