Deschide.md

O fetiță de 6 ani, exploatată sexual de propria mamă. Femeia, condamnată la închisoare

Deschide.MD
O fetiță de 6 ani, exploatată sexual de propria mamă. Femeia, condamnată la închisoare

O fetiță de doar 6 ani a fost exploatată sexual de propria mamă. Femeia a fost condamnată la 15 ani de închisoare, după ce i-a permis unui bărbat să-i maltrateze sexual fiica. De asemenea, a fost condamnat la închisoare și bărbatul făptaș, care va petrece 12 ani după gratii.

Despre acest caz informează Procuratura Generală. Potrivit părții acuzării, bărbatul de 69 de ani a fost pedepsit pentru acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și va sta într-un penitenciar de tip închis. Iar femeia de 46 de ani, mama minorei, și-a primit sentința pentru trafic de copii în scop de exploatare sexuală și va petrece anii într-un penitenciar pentru femei de tip închis, cu interdicția de a avea funcții sau activități ce implică interacțiunea cu persoane minore, pe un termen de 5 ani.

„Potrivit materialelor din dosar, cei doi inculpați se cunoșteau de mai mulți ani, fiind consăteni, iar între aceștia existau relații de prietenie. Bărbatul mergea frecvent în vizită la domiciliul inculpatei. Astfel, în vara anului 2020, bărbatul s-ar fi aflat la domiciliul inculpatei, unde, în timp ce consumau băuturi alcoolice, femeia i-ar fi permis acestuia să intre în camera în care se afla minora, în vârstă de 6 ani. Inculpatul, pentru a-și satisface poftele sexuale, a profitat de vârsta fragedă a copilei, de vulnerabilitatea acesteia și de imposibilitatea de a se apăra, a determinat-o să participe la un act de natură sexuală.

Ulterior, minora a părăsit domiciliul și s-a adăpostit într-o casă părăsită din apropiere. Aceasta fost identificată de mama sa, care, folosind amenințări cu violența fizică, a determinat-o să revină acasă. Aici, minora a fost din nou constrânsă să participe la astfel de fapte.

Inculpata a permis ca minora să fie implicată în astfel de activități pentru obținerea unor foloase financiare, primind ulterior de la bărbat suma de 100 de lei”, se menționează în comunicatul Procuraturii.

De cealaltă parte, în instanță, inculpații nu și-au recunoscut vina și au respins acuzațiile. Bărbatul a spus că acuzațiile sunt false și că ar fi fost provocate de un conflict personal cu tatăl minorei, iar femeia a negat că și-ar fi exploatat copilul sau că ar fi primit bani în acest scop. Bărbatul nu este la prima abatere de lege, fiind condamnat anterior.

În același timp, sentința este cu drept de atac.

Este de menționat că, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md