Arheologii au ajuns la noul obiectiv după analiza unor imagini satelitare, iar verificările pe teren au scos la iveală numeroase fragmente de ceramică, care indică utilizarea acestui spațiu în mai multe perioade istorice. Printre vestigiile identificate se numără materiale din epoca bronzului târziu, cultura Sabatinovka, perioada romană târzie, cultura Sântana de Mureș-Cerneahov și evul mediu timpuriu, asociat culturii Dridu.
Potrivit specialiștilor, sistemul de fortificație și principala etapă de locuire a așezării sunt cel mai probabil legate de secolele IX-X. Cercetările ulterioare urmează să stabilească mai exact vechimea, dimensiunile și rolul acestui obiectiv arheologic.
Noul sit se află la aproximativ patru kilometri de așezarea medievală fortificată Calfa I „Cetățuie”, de pe teritoriul actual al localității Varnița, raionul Anenii Noi, cercetată anterior de arheologul Gheorghe Cebotarenko.
Specialiștii consideră că descoperirea de la Gura Bâcului poate contribui la o mai bună înțelegere a istoriei zonei Nistrului inferior și a comunităților care au locuit aici în perioada medievală timpurie.

