Deschide.md

O parte din spațiul aerian al Poloniei a fost închisă pentru 'activități militare neplanificate'

Deschide.MD
O parte din spațiul aerian al Poloniei a fost închisă pentru 'activități militare neplanificate'

Spațiul aerian al aeroporturilor Lublin și Rzeszow din sud-estul Poloniei a fost închis sâmbătă dimineața din cauza unor 'activități militare neplanificate' legate de securitatea statului polonez, a comunicat Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA într-un mesaj către aviatori pe pagina sa de internet, conform agenției Reuters.

Site-ul de urmărire a zborurilor FlightRadar24 a informat pe platforma X că măsura implică activități în zonă ale unor aeronave ale NATO, transmite Agerpres.
După câteva ore, comandamentul operațional al forțelor poloneze a anunțat că operațiunile aeriene au fost legate de atacurile rusești asupra Ucrainei și că între timp s-au încheiat, fără ca spațiul aerian al Poloniei să fi fost încălcat.
Cele două aeroporturi menționate și-au mai suspendat activitățile luna trecută, pentru operațiuni de rutină, nu pentru amenințări în spațiul aerian polonez, reamintește Reuters.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md