Limitat inițial la membrii Partidului Tisza al lui Peter Magyar, votul a fost ulterior deschis tuturor alegătorilor eligibili din circumscripția relevantă. Magyar a anunțat rezultatele în direct pe pagina sa de Facebook.
Data organizării alegerilor legislative nu a fost încă stabilită, dar Constituția Ungariei prevede ca acestea să aibă loc în aprilie, scrie Agerpres.
Prim-ministrul Viktor Orban conduc e Ungaria într-o manieră parțial autoritară din 2010, notează dpa, care menționează că, potrivit observatorilor, și-a asigurat cele trei realegeri prin scrutinuri descrise ca fiind libere, dar incorecte.
Magyar, fost membru al Fidesz, partidul de dreapta al lui Orban, a părăsit formațiunea în 2024, acuzând-o că este apropiată de corupție. Noul său partid liberal-conservator Tisza a atras rapid un sprijin semnificativ. Sondajele din ultimele luni arată că Tisza devansează în prezent Fidesz cu șase până la zece puncte procentuale.
În sistemul electoral al Ungariei, 106 din 199 de mandate sunt alese direct în circumscripțiile lor, restul fiind alocate prin liste de partid. Pentru a câștiga o majoritate, partidul lui Magyar ar trebui să cucerească cel puțin 54 de circumscripții. Fidesz a câștigat 87 de mandate prin vot direct în 2022.
Candidații lui Magyar sunt recrutați în mare parte din afara politicii: profesori, medici, antreprenori, sportivi și artiști. Printre nume notabile se numără fostul șef al Statului Major al armatei, Romulusz Ruszin-Szendi, cântăreața de operă Andrea Rost și actorul Ervin Nagy. Magyar însuși va candida într-un district din Budapesta.
În ceea ce-l privește, Orban a declarat că i-a ales personal pe cei 106 candidați direcți ai Fidesz, dar a anunțat puține nume. În orașele mari, premierul ungar a afirmat că înlocuiește membrii cu vechime în partid cu candidați mai tineri pentru a reflecta mai bine schimbările demografice.
