Deschide.md

Orar modificat pentru câteva rute de autobuz din capitală, în perioada vacanței de Paște

Deschide.MD
Orar modificat pentru câteva rute de autobuz din capitală, în perioada vacanței de Paște

Mai multe rute de autobuz din Chișinău vor circula după un orar modificat în perioada 14-17 aprilie. Potrivit Primăriei capitalei, ajustările au apărut în contextul reducerii fluxului de călători în vacanța de Paște a elevilor, transmite IPN.

Modificările vizează câteva rute urbane și suburbane. Astfel, pe ruta nr. 9 „str. H. Coandă-or. Codru” vor fi suspendate anumite curse, inclusiv cele cu pornire la orele 6:50 și 13:10 din Chișinău, și vor fi ajustate plecările din or. Codru.

Pe ruta nr. 39 „str. Tighina-sat. Bâc” va fi suspendată cursa de dimineață, cu plecare la ora 6:35 din Chișinău și la 7:25 din satul Bâc. Totodată, pentru ruta nr. 52 „bd. Moscova-or. Cricova” a fost stabilit un orar modificat în zilele de lucru, cu plecări regulate pe parcursul zilei.

Modificări sunt aplicate și pentru orarul rutei nr. 11 „str. Ismail-or. Durlești”. De asemenea, din 14 aprilie, au fost ajustate și cursele de pe rutele nr. 18, 18A și 18B, care fac legătura între Chișinău, Sângera și Revaca.

Autoritățile municipale recomandă călătorilor să consulte orarele actualizate și să își planifice deplasările în funcție de modificările operate. Informațiile complete sunt disponibile pe site-ul primăriei, www.chisinau.md.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md