”Vesel”, ”bogat” și ”băieți”: când orice cuvânt slav devine, în interpretarea lui Ozerov, rusesc
Pentru a-și demonstra teoria, Ozerov a prezentat câteva exemple pe care le-a considerat concludente.
”Când văd că acolo este o cantitate uriașă de cuvinte rusești, în această limbă: «vesel», «bogat», iar băiat la plural e «boieț». Și aici în general nu trebuie să explici nimic”, a afirmat diplomatul.
Tocmai aici ar fi fost, însă, nevoie de explicații. Cuvintele ”vesel” și ”bogat” sunt, într-adevăr, de origine slavă. Dar slav nu înseamnă automat rusesc.
”Vesel” provine din vechea slavă, fiind înrudit cu forme întâlnite în mai multe limbi slave. La fel, ”bogat” este explicat etimologic printr-un termen slav vechi. Asemănarea cu formele rusești actuale nu demonstrează că româna le-ar fi împrumutat din rusa modernă.
Limba slavonă, folosită secole la rând în biserică și în cancelariile medievale din spațiul românesc, a avut un rol important în transmiterea vocabularului de origine slavă. În alte cazuri, cuvintele au intrat în română prin contactele directe cu populațiile slave, inclusiv cele sud-slave, cu mult înainte de apariția statului rus modern.
Cât despre ”băiat” și pluralul ”băieți”, asemănarea sonoră sugerată de Ozerov cu rusescul ”боец” (luptător) nu constituie o demonstrație etimologică. Cuvântul românesc ”băiat” are o etimologie discutată, iar pluralul ”băieți” este format potrivit regulilor morfologice ale limbii române. Nu există temei pentru a deduce originea sa rusească din această simplă asemănare.
Cu alte cuvinte, ambasadorul a găsit câteva cuvinte care îi sună familiar și a tras concluzia că ele provin din rusă. Lingvistica istorică funcționează însă prin documentarea formelor vechi, a evoluțiilor fonetice și a contactelor dintre limbi, nu prin identificarea unor sonorități asemănătoare.
De la ”ceașcă” la ”ceaun”: lecția de ”moldovenească” se complică
Ozerov a continuat demonstrația cu alte exemple: ”ceașcă”, ”ceaun”, ”citi” și chiar ”prigăteșc”, sugerând că acestea ar proveni direct din limba rusă.
Numai că dicționarele etimologice îi strică demonstrația.
”Ceașcă” are origine slavă, fiind legat de termenul ”чаша”, prezent în diferite limbi slave. Dicționarul etimologic român indică și forme înrudite din poloneză și bulgară. Așadar, asemănarea cu rusescul ”чашка” nu este suficientă pentru a demonstra un împrumut din rusă.
Situația devine și mai interesantă la ”ceaun”. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, cuvântul provine din tătară, cu o formă corespunzătoare și în ucraineană. Prin urmare, exemplul ales de Ozerov pentru a demonstra influența rusă trimite, de fapt, la alte limbi.
Verbul ”a citi” provine din slavul ”читать”, potrivit dicționarelor etimologice. Este încă un împrumut slav vechi, nu o dovadă că româna ar fi preluat cuvântul din rusa contemporană.
Cât despre ”prigăteșc”, forma invocată de diplomat nu este forma literară românească. Dacă Ozerov se referă la un regionalism sau la o formă influențată de rusescul ”приготовить”, eroarea este una crasă. Asta pentru că însăși cuvântul ”pregătesc” reprezintă una dintre nenumăratele dovezi ale originii latine a limbii române (prefixul ”pre” vine din latină și înseamnă ”înainte de”).
Aici este eroarea fundamentală a argumentației sale: diplomatul tratează toate asemănările dintre română și rusă ca pe dovezi ale unei filiații directe. Or, limbile slave au o origine comună și numeroase cuvinte înrudite. Un termen întâlnit în rusă poate exista și în bulgară, sârbă, ucraineană sau în slavona veche, fără să fi fost împrumutat din rusă.
Influența slavă asupra românei este un fapt istoric recunoscut de lingviști. Transformarea acestei influențe într-o presupusă dovadă a originii rusești a limbii este însă o interpretare fără fundament științific.
Alfabetul chirilic, prezentat drept dovadă a unei legături cu Rusia. Numai că istoria începe în Bizanț și Bulgaria medievală
”Acesta a fost un proces care a durat secole. La fel ca grafia chirilică, în care limba moldovenească s-a scris o perioadă îndelungată. Pentru că a fost rezultatul unei interacțiuni firești a popoarelor” a declarat, triumfător, Ozerov.
Argumentul său, precum că limba română a fost scrisă timp de secole cu alfabet chirilic, deci este un rezultat al legăturilor istorice cu Rusia, ignoră însă originea alfabetului și contextul în care acesta a ajuns în spațiul românesc.
Alfabetul chirilic a apărut în mediul cultural al Primului Țarat Bulgar, la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, în cadrul tradiției creștine bizantine. A fost dezvoltat de cercurile cărturărești ale discipolilor lui Chiril și Metodiu, folosind în principal litere grecești și semne adaptate pentru sunetele limbilor slave.
Frații Chiril și Metodiu, misionari bizantini originari din Salonic (Grecia de azi), sunt asociați în primul rând cu elaborarea alfabetului glagolitic, precursorul tradiției scrise slave. Alfabetul chirilic s-a răspândit ulterior în lumea ortodoxă, inclusiv în Rusia Kieveană.
Cu alte cuvinte, alfabetul chirilic nu a fost inventat în Rusia și nici nu a apărut pentru limba rusă. Originea sa este bizantino-slavă, cu un rol esențial al mediului cultural bulgar.
În Moldova medievală și în Țara Românească, slavona a fost utilizată timp de secole în biserică și în cancelariile domnești, sub influența tradiției religioase ortodoxe și a culturii sud-slave. De aici provine și folosirea alfabetului chirilic pentru scrierea limbii române.
Așadar, grafia chirilică reflectă în primul rând o tradiție culturală și religioasă, nu originea etnică a populației și nici apartenența limbii la familia slavă.
Același alfabet a fost folosit pentru limbi diferite. Bulgara, sârba, ucraineana, rusa și româna au fost scrise, în diverse perioade, cu caractere chirilice, fără ca acest lucru să le transforme într-o singură limbă.
De altfel, faptul că româna a fost scrisă cu alfabet chirilic nu îi modifică structura gramaticală, vocabularul fundamental și originea romanică. O limbă nu își schimbă familia lingvistică atunci când își schimbă alfabetul.
Un exemplu simplu este chiar limba română din Republica Moldova, care a revenit la grafia latină în 1989. Schimbarea alfabetului nu a creat o limbă nouă, după cum folosirea anterioară a alfabetului chirilic nu o transformase într-o limbă slavă.
Istoricii Academiei Române explică faptul că slavona și scrierea chirilică s-au impus în spațiul românesc prin influența culturală și ecleziastică bizantino-slavă, în special prin intermediul Bulgariei medievale.
Prin urmare, dacă Ozerov ar fi urmărit istoria alfabetului până la origini, ar fi ajuns mai întâi la Bizanț și la Bulgaria medievală, nu la Moscova.
Limba română, mai tânără decât ”moldoveneasca”? Nici istoria, nici Academia nu-i dau dreptate lui Ozerov
”Dacă nu aș cerceta limba moldovenească, pe care nu e clar de ce au numit-o română, se pare că e o alegere strict politică, pentru că limba moldovenească e mult mai veche”, a subliniat Ozerov.
Afirmația diplomatului potrivit căreia limba ”moldovenească” ar fi mai veche decât româna este la fel de lipsită de fundament lingvistic.
Denumirea de limbă ”moldovenească” a fost folosită istoric pentru graiul românesc din Moldova, însă existența unei denumiri regionale nu demonstrează existența unei limbi distincte. Graiul moldovenesc face parte din limba română, alături de cel muntenesc, ardelenesc și de alte varietăți regionale.
Mai mult, Academia de Științe a Moldovei a stabilit explicit că limba oficială a Republicii Moldova este limba română. Această poziție a fost consemnată inclusiv în hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013. În 2023, Parlamentul a adoptat legea prin care denumirea ”limba română” a înlocuit sintagma ”limba moldovenească” în legislație. În prezent, articolul 13 din Constituție prevede expres că limba de stat este româna.
Prin urmare, nu este vorba despre inventarea unei limbi noi printr-o decizie politică, așa cum sugerează Ozerov, ci despre folosirea denumirii recunoscute de comunitatea științifică pentru o limbă existentă de secole.
Rusia, ”niciodată ocupantă”? Drama Basarabiei spune altceva
După demonstrația lingvistică, Ozerov a trecut la o concluzie istorică și mai categorică: ”Rusia niciodată nu a fost ocupantă, ci întotdeauna eliberatoare”.
Afirmația ignoră două episoade fundamentale din istoria Basarabiei.
În 1812, Imperiul Rus a anexat teritoriul dintre Prut și Nistru în urma Tratatului de la București, încheiat cu Imperiul Otoman. Teritoriul a intrat sub administrație imperială rusă, iar în deceniile următoare au fost promovate politici de rusificare, inclusiv în administrație și învățământ.
În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia în urma ultimatumului adresat României, în contextul înțelegerilor secrete dintre Moscova și Germania nazistă. Ocupația a fost urmată de instaurarea regimului sovietic, represiuni politice, deportări și politici de rusificare.
Aceste evenimente istorice nu pot fi anulate prin simpla afirmație că Rusia ar fi avut întotdeauna rolul de eliberator.
Iar în prezent, Federația Rusă continuă să mențină trupe pe teritoriul Republicii Moldova, în regiunea transnistreană, fără consimțământul autorităților constituționale.
Astfel, încercarea lui Ozerov de a transforma câteva cuvinte de origine slavă și un alfabet medieval într-o demonstrație a apartenenței lingvistice și istorice la Rusia se lovește de două probleme: dicționarele spun altceva, iar documentele istorice contrazic concluziile diplomatului.
Limba română are, într-adevăr, numeroase împrumuturi slave. A fost scrisă timp de secole și cu alfabet chirilic. A cunoscut influențe turcești, grecești, maghiare, franceze și rusești. Dar niciuna dintre aceste influențe nu îi schimbă originea latină.
Cât despre lecția de lingvistică oferită de Ozerov, concluzia este simplă: nu orice cuvânt slav este rusesc, nu orice literă chirilică vine de la Moscova și la sigur nicio afirmație despre istorie nu devine adevărată doar pentru că a fost rostită de un diplomat rus.
