Deschide.md

Pacienții de la Cahul vor beneficia de condiții mai bune după ce Centrul de Sănătate a fost renovat

Deschide.MD
Pacienții de la Cahul vor beneficia de condiții mai bune după ce Centrul de Sănătate a fost renovat

Pacienții care se adresează Centrului de Sănătate Cahul vor beneficia de condiții mai bune de tratament și confort sporit, după finalizarea lucrărilor de eficientizare energetică a instituției medicale, comunică Moldpres.

Renovarea a fost realizată în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Valoarea totală a proiectului este de 2,8 milioane de lei, dintre care 1,2 milioane de lei au fost alocate de CNAM, un milion de lei – de Consiliul raional Cahul, iar 600 de mii de lei reprezintă contribuția Centrului de Sănătate Cahul.

Lucrările au fost desfășurate pe parcursul anilor 2024–2025 și au inclus termoizolarea completă a fațadei clădirii cu șase etaje, tencuirea și finisarea pereților exteriori, înlocuirea parțială a ferestrelor de la etajul I, precum și amenajarea intrării în edificiu.

Potrivit autorităților, măsurile de eficiență energetică vor contribui la reducerea cheltuielilor de întreținere în sezonul rece, dar și la asigurarea unui mediu mai confortabil atât pentru cadrele medicale, cât și pentru pacienți. Centrul de Sănătate Cahul deservește aproximativ 117 mii de locuitori ai raionului.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md