Deschide.md

Pacienții de la Spitalul raional Ștefan Vodă se plâng că au văzut șoareci și broaște într-o secție

Deschide.MD
Pacienții de la Spitalul raional Ștefan Vodă se plâng că au văzut șoareci și broaște într-o secție

Pacienții secției de boli infecțioase a Spitalului raional Ștefan Vodă au reclamat condiții sanitare necorespunzătoare, afirmând că au văzut broaște și șoareci în incinta instituției. Ministrul sănătății, Alexandru Gasnaș, spune că a discutat cu administrația spitalului și a cerut înlăturarea neregulilor, transmite IPN.

Alexandru Gasnaș le-a cerut managerilor instituțiilor medicale să verifice condițiile din unitățile pe care le conduc și să intervină înainte ca situațiile problematice să fie semnalate public. „Este timpul să fim mai vigilenți. Transmit un mesaj către toți conducătorii de instituții să facă ordine în instituțiile pe care le conduc”, a declarat ministrul pentru presă.

Oficialul a subliniat că rezolvarea unui caz punctual nu este suficientă pentru a elimina dificultățile din sistemul medical. „Faptul că vom înlătura această neconformitate nu rezolvă problemele sistemului. Astăzi este Ștefan Vodă, mâine va apărea o altă instituție”, a spus acesta.

Cazul de la Ștefan Vodă vine după un alt episod legat de condițiile sanitare din spitale. La începutul lunii iulie, probleme au fost semnalate la blocul alimentar al Spitalului Clinic Bălți, unde directorul interimar al instituției a fost demis, iar activitatea vechiului bloc alimentar a fost sistată.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md