Deschide.md

Parlamentul își extinde controlul asupra gestionării stărilor de urgență

Deschide.MD
Parlamentul își extinde controlul asupra gestionării stărilor de urgență

Parlamentul va exercita un control parlamentar mai amplu asupra activității autorităților responsabile de gestionarea situațiilor de criză, iar durata stării de urgență va deveni mai flexibilă. Prevederile se regăsesc în proiectul de modificare a Legii privind managementul situațiilor de criză, adoptat în lectură finală de deputați, transmite IPN.

Potrivit noilor modificări, comisiile parlamentare permanente vor putea monitoriza activitatea Centrului Național de Management al Crizelor, precum și a autorităților și instituțiilor implicate în gestionarea și recuperarea după situațiile de criză. Legislativul va putea recomanda Guvernului modificarea sau abrogarea totală ori parțială a unor decizii cu caracter executoriu adoptate în timpul stării de urgență.

Proiectul introduce și un mecanism de control parlamentar care obligă autoritățile să transmită Parlamentului, în cel mult 72 de ore, toate actele, restricțiile și măsurile adoptate în baza stării de urgență.

După încetarea stării de urgență, Guvernul va fi obligat să prezinte Parlamentului un raport detaliat privind măsurile aplicate, impactul acestora și evaluarea situației la momentul revenirii la regimul obișnuit.

Noile prevederi modifică și durata regimurilor excepționale. Astfel, starea de alertă va putea fi instituită pentru cel mult 30 de zile, față de 60 de zile în prezent. În cazul stării de urgență, termenul inițial va putea varia între 30 și 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru perioade de până la 60 de zile, dacă persistă circumstanțele care au determinat instituirea acesteia.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md