Potrivit unui comunicat al BNM, discuțiile s-au concentrat pe consolidarea colaborării interinstituționale, extinderea dialogului internațional și integrarea Republicii Moldova în structurile financiare globale.
În cadrul întâlnirii a fost evidențiat sprijinul constant oferit de BNR pentru parcursul european al Republicii Moldova și cooperarea în domeniul asistenței tehnice și educației financiare, prin programe comune și schimb de bune practici. Părțile au subliniat necesitatea continuării parteneriatului pentru organizarea de evenimente comune și aprofundarea cooperării bilaterale.
„Parteneriatul cu BNR este strategic. Acesta reflectă angajamentul nostru comun pentru consolidarea instituțiilor și alinierea la standardele europene. Aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) a adus beneficii directe pentru cetățeni și mediul de afaceri”, a declarat Anca Dragu, menționând rolul determinant al sprijinului oferit de BNR în acest proces.
Relația dintre cele două bănci centrale se bazează pe Acordul de cooperare bilateral și contribuie la alinierea Republicii Moldova la standardele europene în domeniile-cheie ale sectorului financiar, mai precizează BNM.

