Deputatul Constantin Cuiumju a declarat în cadrul unui briefing de presă că, din lipsa unor informații oficiale detaliate privind prețul de achiziție al gazelor, transportul, stocarea și alte costuri – solicitate anterior furnizorului și primite într-o formă evazivă – a realizat propriile calcule. Potrivit acestuia, prețul mediu al gazelor pe piața europeană pentru 2025 ar fi fost de aproximativ 33,5 euro/MWh, valoare la care au fost adăugate costurile adiționale.
Deputatul susține că prețul final fără TVA ar fi fost 12,78 lei, iar cu TVA de 8% – 13,8 lei pe metru cub. Constantin Cuiumju a mai spus că autoritatea de reglementare poate revizui prețul chiar și pentru variații de 1% ale veniturilor furnizorului, de aceea consideră inexplicabil faptul că ajustarea nu s-a făcut din decembrie.
Partidul Politic Partidul Nostru cere transparență în procesul de stabilire a tarifelor la gaze și consideră că actualul tarif nu reflectă datele publice existente.
Vineri dimineața, Energocom a propus un tarif 15 lei și 25 de bani pentru consumul de gaze, în scădere cu circa 1,5 lei față de cel actual. Furnizorul a înaintat cererea de ajustare și aprobare a tarifelor reglementate către ANRE, în cadrul obligației de serviciu public.

