În mesajul său, el a ținut să transmită un mesaj pentru Federația Rusă, subliniind că, ”la noi acasă, noi hotărâm cum ne facem viața”.
”Acesta e mesajul pentru cei de la Moscova, care nu se satură de bani și de dragostea față de bandiții lor, ca să ne cumpere nouă viitorul: noi nu cedăm. În toamnă avem o luptă la fel de importantă ca și alte lupte. Noi avem ce le spune oamenilor și suntem sinceri și curați în intențiile noastre. Mergem până la capăt, ca în 2028 Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene” a declarat Grosu.
El și-a exprimat recunoștința față de generația părinților și bunicilor noștri, care au îndorat deportările staliniste, frigul din Siberia și stepele Kazahstanului, dar și-au păstrat identitatea și dragostea de neam și le-au transmis aceste sentimente generației renașterii naționale. Acum, e rândul actualei generații să ducă R. Moldova în UE, a afirmat Grosu.
”Acum, noi, copiii voștri, avem o datorie, așa cum voi ați avut acea datorie. Datoria noastră este să fim generația integrării europene. Și noi vom face acest lucru. În acești ani grei, dar nu mai grei decât pentru bunicii și părinții noștri. Nu o facem doar pentru noi, o facem pentru copiii noștri, ca să trăiască în pace și bunăstare lângă părinții lor” a subliniat Grosu.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie. PAS se va afla pe prima poziție în buletinele de vot.

