Deschide.md

Patriarhia Română deplânge atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev

Deschide.MD
Patriarhia Română deplânge atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev

Patriarhia Română a transmis, luni, că își exprimă „profunda îngrijorare și tristețe” după atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev.

„Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și tristețe în legătură cu atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante centre ale spiritualității ortodoxe și monument înscris în patrimoniul mondial UNESCO”, a transmis, luni, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Lavra Pecerska din Kiev este una dintre cele mai importante mănăstiri ortodoxe ale Ucrainei.

„Orice atingere adusă unui lăcaș de cult și unui monument de o asemenea valoare religioasă, istorică și culturală reprezintă o pierdere pentru întreaga creștinătate și pentru patrimoniul universal al umanității”, a subliniat Patriarhia Română.

Patriarhia din România a precizat că se roagă „pentru încetarea violențelor, pentru restabilirea păcii, pentru protejarea vieților omenești și pentru conservarea patrimoniului spiritual și cultural aflat în calea conflictelor armate”.

Un incendiu a izbucnit la Lavra Pecerska din Kiev după un atac rusesc asupra capitalei ucrainene.

Deschide și: VIDEO // Mănăstirea Lavra Pecerska, simbol al Ucrainei, în flăcări după un atac cu rachete balistice asupra Kievului

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md