„Cu profundă durere am primit vestea despre tragicul eveniment petrecut, în data de 1 ianuarie 2026, la staţiunea de schi Crans-Montana, din Elveţia, în urma căruia 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar aproximativ 100 au fost rănite”, se arată în mesajul transmis de PF Daniel.
El a adăugat că se roagă pentru victimele tragediei, scrie News.ro.
”În aceste momente de întristare, înălţăm rugăciuni către Domnul Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viaţa (cf. Ioan 11, 25), pentru odihna sufletelor celor adormiţi, pentru vindecarea şi grabnica însănătoşire a celor răniţi şi pentru consolarea şi întărirea sufletească a familiilor acestora”, a arătat Patriarhul BOR.
Cotidianul elveţian Blick anunţă că numărul victimelor incendiului care a izbucnit într-un bar din Crans-Montana, în noaptea de Revelion, a crescut la cel puţin 47. De asemenea, ar fi peste 100 de persoane rănite.
DESCHIDE și: VIDEO // Momentul în care izbucnește incendiul în barul din stațiunea elvețiană Crans-Montana

