Deschide.md

Patru morți și șapte răniți într-o lovitură rusească asupra unei uzine alimentare de lângă Kiev

Deschide.MD
Patru morți și șapte răniți într-o lovitură rusească asupra unei uzine alimentare de lângă Kiev

Cel puțin patru persoane au fost ucise vineri dimineață într-o lovitură asupra unei firme care fabrică produse lactate pentru copii în apropiere de Kiev, au anunțat autoritățile regionale, după bombardamente care s-au soldat cu trei morți în cursul nopții, relatează AFP și Reuters.

Atacul a provocat un incendiu la o clădire administrativă de la fața locului și părți din structura sa au fost distruse, a precizat guvernatorul regional Mikola Kalașnik, transmite Agerpres.

„Numărul de persoane ucise în atacul dușman asupra unei instalații civile în districtul Brovarî se ridică acum la patru”, a anunțat pe Telegram Kalașnik.

„Dușmanul a atacat o întreprindere pașnică civilă din industria alimentară. Oameni care pur și simplu își făceau treaba la locul de muncă”, a adăugat el.

Alte șapte persoane au fost rănite în atac, iar alte două victime s-ar putea afla sub dărâmături, conform sursei citate.

Serviciile de urgență au anunțat că operațiunile de căutare și salvare continuă la fața locului. Ei au postat imagini cu o clădire în care se afla o gaură și în care pot fi văzuți pompieri care fac eforturi pentru stingerea incendiului.

Într-una dintre imagini poate fi văzut un semn cu numele unui producător local de lapte, care produce lapte pentru copii.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md