„În urma atacului rus cu rachete și drone din 7 martie curent, în Nistru au ajuns combustibil de rachetă și produse petroliere rusești, iar analizele de laborator au indicat depășirea normelor admise. L-am informat pe ministrul moldovean că Ucraina a întreprins toate măsurile ecologice și tehnice necesare pentru localizarea poluării și prevenirea răspândirii acesteia. De asemenea, am comunicat că partea ucraineană a întreprins măsuri pentru a opri scurgerile de substanțe nocive din obiectivul energetic avariat”, a scris Rohovei.
Ambasadorul a precizat că monitorizarea apei continuă în regim intensificat, în paralel cu o coordonare permanentă cu ministerele și instituțiile competente din R. Moldova și Ucraina.
„O atenție deosebită este acordată măsurilor de localizare a poluării: instalarea barajelor plutitoare, intervenția serviciilor de urgență și coordonarea acțiunilor în zonele cu risc sporit”, a adăugat Rohovei.
La rândul său, Gheorghe Hajder a remarcat caracterul constructiv al cooperării și eficiența interacțiunii dintre serviciile ucrainene și moldovenești în situația de criză.
De menționat că la data de 12 și 17 martie au avut loc ședințe extraordinare ale Comisiei Nistrului, în cadrul cărora a fost coordonată acțiunea Ucrainei și a Republicii Moldova pentru depășirea consecințelor poluării ecologice. De asemenea, a fost condamnată agresiunea rusă și a fost convenită o adresare comună către organizațiile internaționale competente pentru sprijin în depășirea crizei.

