'Toate câștigurile în cadrul procesului de pace ne permit să spunem că sfârșitul se apropie cu adevărat. Însă, în acest context, nu este posibil pentru moment să intrăm în detalii concrete', a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței sale de presă zilnice, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Peskov a fost întrebat despre remarcile făcute sâmbătă de președintele Vladimir Putin, care a surprins, afirmând că conflictul din Ucraina 'se apropie de sfârșit' în cadrul unei întâlniri presa, cu ocazia ceremoniilor dedicate victoriei asupra Germaniei naziste.
Liderul rus nu a dezvoltat acest comentariu, continuând prin a critica sprijinul occidental acordat Kievului.
'Președintele a spus că Rusia rămâne deschisă contactelor și că lucrează în format trilateral. El a spus că ar saluta orice eforturi suplimentare din partea SUA', a declarat Peskov.
Negocierile între Moscova și Kiev cu mediere americană sunt practic suspendate de la declanșarea războiului în Orientul Mijlociu la sfârșitul lunii februarie.
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri o încetare a focului de trei zile între Ucraina și Rusia, pe care cele două părți beligerante s-au acuzat reciproc că l-au încălcat.
Moscova a declarat că și-a reluat ofensiva după încheierea acestui armistițiu, care a expirat marți la miezul nopții, ora locală (luni, ora 21:00 GMT).
'Acesta (războiul) se poate opri în orice moment dacă regimul de la Kiev își va asuma responsabilitățile și va lua deciziile necesare', a indicat Peskov, afirmând că Kievul 'știe foarte bine care sunt deciziile necesare'.
Regimul de la Moscova cere guvernului ucrainean concesii teritoriale, în special retragerea completă din regiunea Donețk (componentă a zonei miniere Donbas, alături de Lugansk, ocupat aproape în totalitate), controlată parțial de forțele ruse. Această cerere este respinsă de Kiev, care o asimilează capitulării.
Ofensiva la scară largă declanșată de Rusia în februarie 2022 în Ucraina a făcut sute de mii de morți, devenind cel mai sângeros conflict în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

