Potrivit întreprinderii, pe parcursul zilei de 7 noiembrie, echipele tehnice au reușit să conecteze la încălzire peste 40 de blocuri locative din toate sectoarele capitalei. Lucrările au fost realizate cu sprijinul administratorilor care au întreprins măsurile necesare și au colaborat cu reprezentanții furnizorului de energie termică.
La momentul actual, 294 de blocuri locative rămân neconectate, iar administratorii acestora nu au depus solicitări în acest sens.
Pentru continuarea lucrărilor, astăzi, 8 noiembrie, cinci echipe tehnice ale „Termoelectrica” sunt mobilizate pentru a asigura conectarea operativă a imobilelor la agentul termic.
Întreprinderea subliniază că este pregătită să asigure furnizarea căldurii tuturor consumatorilor, însă procesul depinde și de implicarea administratorilor fondului locativ, care trebuie să depună cererile de conectare.
Potrivit datelor actualizate, de energie termică pentru încălzire beneficiază 3.292 de edificii din capitală. Dintre acestea, 144 sunt instituții de educație timpurie, 157 – școli și licee, 72 – instituții de învățământ superior, 69 – instituții medicale, 2.358 – blocuri locative, 125 – case particulare și 367 – agenți economici.

