Deschide.md

Peste 85 de mii de persoane au traversat frontiera în ultimele 24 de ore. 38 de cetățeni străini au primit refuz de intrare în R. Moldova

deschide-md
Actualizat la:
Peste 85 de mii de persoane au traversat frontiera în ultimele 24 de ore. 38 de cetățeni străini au primit refuz de intrare în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, fluxul total de persoane la punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova a constituit 85.664 de traversări, potrivit datelor prezentate de Poliția de Frontieră. Cele mai tranzitate puncte rămân Aeroportul Internațional Chișinău (25.027 traversări), Leușeni (10.926), Sculeni (8.944), Giurgiulești (6.445) și punctul comun Palanca (5.473).

În același interval, 38 de cetățeni străini nu au primit autorizarea de a intra în țară. Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost documentate mai multe încălcări: 3 cazuri de traversare ilegală a frontierei, o tentativă de trecere ilegală, 3 situații de folosire a documentelor false, alte 3 cazuri de nerespectare a regulilor de ședere și 9 abateri legate de regimul punctelor de frontieră și zonei de frontieră.

Pentru a fluidiza traficul și a reduce timpii de așteptare, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să aleagă puncte de trecere alternative:

- în locul PTF „Leușeni-Albița”, se pot folosi PTF „Leova-Bumbăta” (deschis între orele 08:00-20:00) sau PTF „Cahul-Oancea”;

- ca alternativă la PTF „Sculeni-Sculeni”, se recomandă PTF „Costești-Stânca” sau PTF „Lipcani-Rădăuți Prut”;

- în locul PTF comun „Palanca-Maiaki-Udobnoe”, poate fi utilizat PTF „Tudora-Starokazacie”.

__wf_reserved_inherit
Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md